Ilie Sarbu - de doua ori ministru, senator aflat la al treilea mandat si unul dintre "greii" PSD

de Alina Neagu     HotNews.ro
Duminică, 30 august 2015, 21:37 Actualitate | Politic

Ilie Sarbu
Foto: AGERPRES
Ilie Sârbu (65 de ani), licentiat in Teologie si in Stiinte economice, a fost de doua ori ministru al Agriculturii, in Guvernele Nastase si Boc, se afla la al treilea mandat de senator, este fost presedinte al Senatului si al Consiliului Judetean Timis si unul dintre "greii" PSD, el anuntandu-si retragerea din viata politica dupa 23 de ani. Ilie Sarbu este tatal europarlamentarului PSD Daciana Sarbu, sotia premierului Victor Ponta.

Ilie Sarbu a devenit membru al Organizaţiei Timiş a PDSR în 1993, ocupând funcţia de vicepreşedinte al acestei filiale. În 2001, Sârbu a devenit membru în Biroul Coordonator Central al PSD, în 2004 - preşedinte al PSD Timiş, iar în 2005 - vicepreşedinte al PSD. Din 2010, el a fost lider al grupului parlamentar PSD din Senat şi membru în Consiliul Naţional al PSD, aminteste Mediafax.

Sârbu este senator aflat la al treilea mandat, fiind ales prima dată în Parlament în anul 2004.

În perioada octombrie-decembrie 2008, Ilie Sârbu a fost şi preşedinte al Senatului, fiind ales în această funcţie în urma demisiei lui Nicolae Văcăroiu, care a devenit preşedinte al Curţii de Conturi.

Ilie Sârbu a ocupat de două ori funcţia de ministru al Agriculturii, prima dată în Guvernul Năstase, în perioada 2001-2004. El a fost de asemenea ministru al Agriculturii în primul Guvern Boc (PDL-PSD), funcţie pe care a deţinut-o până în octombrie 2009.

Ilie Sârbu, născut la 26 mai 1950, este licenţiat în Teologie şi în Ştiinţe economice.

El a deţinut, între 1981-1991, funcţia de consilier economic la Mitropolia Banatului, în perioada 1978-1981 a fost director al Seminarului Teologic Caransebeş, iar în perioada 1976-1978 profesor la aceeaşi instituţie.

În perioada 2000-2001, Ilie Sârbu a fost preşedinte al Consiliul Judeţean Timiş, iar între 1991-2000 - director general la S.C. FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara.

Ilie Sârbu este tatăl europarlamentarului Daciana Sârbu, căsătorită cu premierul Victor Ponta.












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
699 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    daa (Duminică, 30 august 2015, 23:24)

    ovhutu [utilizator]

    Vai, dar du-te, ca nu o sa-ti simta nimeni lipsa!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri