Proiect de lege care prevede interzicerea publicitatii explicite la medicamente, initiat de un senator UDMR

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 14 august 2015, 17:44 Actualitate | Politic

Un proiect de lege prin care propune interzicerea publicitatii explicite pentru medicamente la radio si televiziune si a reclamelor care induc ideea ca o farmacie reprezinta un model sau etalon pentru celelalte a fost depus la Camera Deputatilor de senatorul UDMR Vegh Alexandru, anunta Agerpres. "Se interzice publicitatea explicita pentru produsele medicamentoase difuzata in cadrul programelor de televiziune si radiodifuziune", se arata in proiectul de lege.

Initiativa legislativa prevede ca se poate face publicitate, dar nu explicita si nu difuzata in cadrul programelor de televiziune, pentru produsele medicamentoase care se elibereaza fara prescriptie medicala, iar materialele publicitare ar urma sa fie aprobate de Agentia Nationala a Medicamentului.

"Este interzisa publicitatea pentru farmacii difuzata in cadrul programelor de televiziune si radiodifuziune care induce ideea ca farmacia respectiva reprezinta model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum si publicitatea la farmacii care reprezinta publicitate mascata la medicamente. Comunicarile comerciale audiovizuale destinate produselor si tratamentelor medicale sunt interzise. Se interzice plasarea de tigari ori alte produse din tutun, precum si plasarea de produse sau tratamente medicale", mai prevede proiectul de lege.

In expunerea de motive, initiatorul explica ca a propus acest proiect de lege ca urmare a amplorii pe care a luat-o publicitatea "ascunsa" la medicamente si "influenta negativa si inselatoare" pe care o are asupra populatiei, aspecte care se datoreaza, in principal, promovarii prin televiziune sau radio, surse de informatii publice care ajung la un numar foarte mare de persoane: "Automedicatia poate duce la complicatii grave de sanatate, iar pacientii nu ar trebui sa se trateze dupa ureche in baza celor auzite la radio si televizor despre un medicament, insa exagerarea proprietatilor terapeutice ale unor medicamente in cadrul reclamelor incurajeaza automedicatia prin inducerea in randul populatiei, insuficient educate medical, a ideii ca boli grave pot fi tratate fara interventia medicului."










844 vizualizari
  • +9 (9 voturi)    
    DA (Vineri, 14 august 2015, 18:06)

    boogiewoogie [utilizator]

    !
  • +8 (8 voturi)    
    Medicamente (Vineri, 14 august 2015, 18:21)

    MirceaGeorgescu1 [anonim]

    Excelent! Ne-am saturat de aceleas figuri, plesnind de sanatate, care fac coada la farmacii! Si dpdv medical, aceste reclame, sunt un pericol pentru sanatate!
  • +8 (8 voturi)    
    perfect (Vineri, 14 august 2015, 18:22)

    MrOpinie [utilizator]

    O lege buna! Deasemenea ar trebui completata cu interzicerea reclamelor la jucarii pe posturile de televiziune pentru copii (vezi reclamele agresive Noriel pe Disney Junior).
  • +4 (4 voturi)    
    De acord! (Vineri, 14 august 2015, 23:07)

    Romania, tara pomanagiilor [utilizator]

    Mi-e sila de "ia pastila asta pana iti moare ficatul". Hai sa fim seriosi.
  • +3 (3 voturi)    
    Foarte bine! (Vineri, 14 august 2015, 23:42)

    reiand [utilizator]

    Succes, domnule senator!

    Scăpați-ne de maladia automedicației excesive de care suferă românii, în mare parte datorită acestor reclame!

    Păcat că acest articol a dispărul de pe prima pagină a HN așa de repede, pesemne că articole precum "In Rusia castorii fac competitie hotilor de metale neferoase" sunt considerate mai importante.
  • +2 (2 voturi)    
    Nuca tare mafia din circuitul farmaceutic ! Greu. (Duminică, 16 august 2015, 18:54)

    Plagarus [utilizator]

    +++ luptele grele cu cei din marketing si publicitate. & reclame cu risc de a pune în pericol sănătatea a milioane de persoane !

    Este nevoie de o implicare personală pentru a rămâne sănătos într-un sistem bolnav.!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Gândiţi-vă de două ori înainte de a deschide televizorul
    Din moment ce întâlnim aceste reclame peste tot – la TV, în reviste şi pe Internet – , este dificil să eliminăm complet expunerea la acest tip de informaţii. Totuşi, ceea ce putem face este să ne păstrăm o doză de scepticism oricând vedem o reclamă la un medicament. Să ne informăm cu privire la efectele secundare şi să ne întrebăm dacă dezvoltarea cancerului este un risc acceptabil pentru un medicament care tratează o afecţiune a pielii, de exemplu.
    Un medicament obişnuit vine “la pachet” cu o listă de 70-100 de posibile reacţii, potrivit cercetătorilor care au utilizat un program pe calculator pentru a analiza 5600 de etichete ale medicamentelor. Având în vedere acest lucru nu este de mirare că atât de multe persoane ajung la serviciul medical de urgenţe în fiecare an, ca rezultatal reacţiilor adverse ale medicamentului.
    Medicamentele nu-s bomboane dar asa sunt prezentate din pacate ipohondrilor de varsta III-IV
    Oamenii care îşi întreabă doctorii despre un medicament promovat la televizor ajung de obicei să obţină o reţetă pentru acel produs.
    Reclamele la medicamente conduc la un nivel ridicat al supradiagnosticării şi al tratamentului în exces" (conspiratiisimistere)


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică