Reprezentantii romanilor din diaspora au acuzat politicienii din Romania ca ii dezbina si ii folosesc in interes electoral, dupa care uita de problemele lor, si au spus ca parlamentarii de diaspora ar trebui sa provina din randul acestor comunitati, transmite Agerpres.

Presedintele Asociatiei Romanilor din Italia, Eugen Terteleac, a declarat la lucrarile Universitatii de Vara de la Izvoru Muresului ca politicienii romani vin in Italia si fac tot posibilul sa 'bage zazanie' intre asociatii, folosesc tactica 'divide et impera' si au exportat scandalul din Romania, fapt care creeaza mari probleme comunitatii romanesti.

El a explicat ca parlamentarii vin in diaspora, viziteaza asociatiile si, intr-un cadru privat cu conducerea uneia dintre ele, 'le vorbeste de rau pe celelalte asociatii', apoi incearca sa le afilieze politic. Ulterior, incep luptele politice intre aceste asociatii, care initial s-au nascut pentru a se ocupa de mentinerea traditiilor si identitatii romanilor.

Eugen Terteleac a sustinut ca din cauza acestor probleme de dezbinare, comunitatea romaneasca 'este vazuta foarte rau de autoritatile statului italian'.

In opinia acestuia, diaspora ar trebui sa-si propuna proprii candidati pentru alegerile parlamentare.

Si presedintele Federatiei Asociatiilor Romanesti din Europa, Daniel Tecu, a declarat ca 'diaspora este macinata de partidele din Romania, care vin si dezbina comunitatile romanesti cu interesul de a le folosi votul, dupa care efectiv uita de problemele pe care ei le au'.

El a explicat ca politicienii din Romania si partidele politice au interes in diaspora doar in momentul in care se apropie alegerile.

'Ne viziteaza, ne cer votul, dupa care se intorc si uita de problemele noastre. Este adevarat ca, dupa ce ajung la guvernare, pentru ca sa poata folosi banii din Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni sau alte institutii, isi creeaza asociatii pe perioada in care ei guverneaza, ca sa poata folosi banii. Ca nu au interesul sa finanteze asociatii care sunt acolo, de ani de zile, care fac proiecte serioase si sanatoase, ci au interesul sa-si creeze asociatii prin care sa isi scurga banii de la institutia pe care o conduc', a sustinut Daniel Tecu.

Cei doi reprezentanti ai romanilor din diaspora sustin ca la alegerile din 2016 romanii din diaspora ar trebui sa voteze prin corespondenta sau electronic, iar daca acest lucru nu se va intampla, cu siguranta numarul sectiilor va fi mai mare, iar romanii vor iesi la vot.