PNL saluta invitatia UNPR la consultari pe tema Codului Fiscal. Gorghiu: "O premisa pentru proiecte care vor avea o viata mai lunga decat mandatul unei guvernari"

de I.R.     HotNews.ro
Joi, 6 august 2015, 13:27 Actualitate | Politic

Liberalii anunta intr-un comunicat de presa ca saluta initiativa UNPR de a invita toate partidele parlamentare la consultari pe tema Codului Fiscal, amintind ca si PNL a facut aceasta invitatie in urma cu o saptamana.  La randul sau, prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu considera ca invitatia la dialog pe tema Codului fiscal lansata de presedintele UNPR, Gabriel Oprea, se alatura celei facute anterior de liberali si prefigureaza formarea unei "mase critice" in Parlament pentru a se ajunge la un consens pe acest subiect.

"Odata cu declaratia liderului UNPR, care se alatura invitatiei PNL pentru gasi un consens la reexaminarea Codului fiscal, se formeaza incet-incet o masa critica pentru a ajunge la un acord. Deci, notez aceasta declaratie in cheie pozitiva si sunt relativ optimist ca vom putea impreuna, toate partidele, sa gasim cea mai buna formula pentru mediul de afaceri din Romania", a declarat joi, pentru Agerpres, Predoiu.

Pozitia PNL:

"PNL saluta faptul ca UNPR a inteles nevoia de dialog politic pe teme si obiective majore pe termen lung si le apreciaza deschiderea si disponibilitatea.

Asteptam la masa discutiilor toate partidele politice parlamentare, atat de la putere cat si din opozitie.

Scopul acestor consultari este atingerea unui consens real asupra temelor majore care tin de dezvoltarea tarii intr-un cadru de stabilitate, predictibilitate si responsabilitate. Dar, pentru a ne asigura de un larg consens, ne asteptam ca toate partidele sa faca un pas catre dialog.

PNL a propus, acum o saptamana, data de 17 august pentru o prima discutie pe tema macrostabilitatii, respectiv a Codului Fiscal, incheierea unui nou acord cu FMI, BM si CE si Legea salarizarii personalului bugetar, dar este flexibil in stabilirea unei alte date agreate de comun acord de toate partidele, inainte de sesiunea extraodinara preconizata pentru finalul lunii august.


In aceste conditii, PNL asteapta partidele politice parlamentare pe data de 17 august la discutii, data agreata inclusiv de UDMR, sau oricand se considera a fi un moment oportun si potrivit pentru dialog".

De asemenea, co-presedintele liberal Alina Gorghiu a scris pe contul sau de Facebook: "Am vazut astazi inca o pozitie favorabila dialogului intre partidele politice, venita din partea UNPR, partid din coalitia de guvernare. Deschiderea la dialog este un semnal foarte bun, o premisa pentru proiecte care vor avea o viata mai lunga decat mandatul unei guvernari. Ma bucur sa vad ca sunt si alte partide care pun ratiunea si prudenta inaintea entuziasmului, cand este vorba despre proiecte majore pentru tara.

PNL a invitat partidele politice la consultari pe sase teme importante pentru viitorul Romaniei iar saptamana aceasta am propus ca in data de 17 august sa aiba loc discutiile pe tema macrostabilitatii economice, inculsiv a Codului Fiscal."










586 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi