​Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, consideră că există suficient timp în sesiunea de toamnă pentru legea votului prin corespondenţă, dacă liberalii se pun de acord. Firea susţine insa că "pentru liderii PNL, votul prin corespondenţă nu este decât un subiect ofertant pentru declaraţii bombastice, şi nu o temă politică reală".

"Dacă liberalii reuşesc să se pună de acord, avem suficient timp la toamnă pentru legea votului prin corespondenţă! Dacă într-adevăr există voinţă politică din partea PNL, subiectul va putea fi tranşat de comisie şi apoi de plenul Parlamentului în sesiunea de toamnă, pentru că alegerile din 2016 nu vor avea loc în septembrie, ci probabil mult mai aproape de sfârşitul anului. Timp este aşadar suficient, aşa că aşteptăm de la colegii liberali dovezi de responsabilitate, şi nu doar exerciţii sterile de retorică", afirmă senatorul social-democrat, potrivit unui comunicat al PSD citat de Agerpres.

"Dacă într-adevăr şi-ar fi dorit rezolvarea acestei probleme, ar fi avut pârghiile necesare, întrucât deţin preşedinţia comisiei parlamentare privind legile electorale. Numai că în loc de o lege bună privind votul cetăţenilor români aflaţi peste hotare, avem patru proiecte de lege pe această temă, am avut o moţiune de cenzură, o solicitare de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare pe această temă, iar acum, de ultimă oră, solicitarea de a include acest subiect pe ordinea de zi a sesiunii ce va fi convocată pentru Codul fiscal", mai precizează sursa citată.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu le-a cerut vineri liderilor PSD să sprijine propunerea PNL de a dezbate proiectul legii privind votul prin corespondenţă în sesiunea extraordinară a Parlamentului, odată cu discutarea Codului fiscal.

Ea a susţinut că, dacă nu se va discuta în sesiunea extraordinară despre votul prin corespondenţă, o eventuală dezbatere şi adoptare ulterioară a acestei legi, în sesiunea din toamnă a Legislativului, nu ar mai permite introducerea votului prin corespondenţă la alegerile de anul viitor.