Viceprimarul Capitalei face apel la ministrul Culturii sa avizeze regulamentul de interventie asupra cladirilor avariate

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 26 iulie 2015, 13:36 Actualitate | Politic

Cladire darapanata
Foto: Hotnews
Viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, face apel la ministrul Culturii sa intervina in adoptarea regulamentului de interventie asupra cladirilor avariate din centrul Bucurestiului, se arata intr-un comunicat citat de Agerpres.

"Fac un apel public catre ministrul Culturii, Ionut Vulpescu, sa analizeze cat mai urgent regulamentul de interventie elaborat de Primaria Capitalei si sa ia o decizie in legatura cu acest document, pentru a elimina riscul de a ramane in memoria romanilor ca ministrul din cauza caruia a ajuns in spital sau chiar a murit un cetatean care a avut ghinionul sa treaca pe langa o cladire darapanata, in momentul prabusirii fatadei acesteia", se arata in comunicatul semnat de Pieptea. 

Potrivit viceprimarului, "mii de cladiri darapanate din centrul Capitalei au devenit un pericol real pentru cei care se incumeta sa treaca prin preajma lor". 

"Vinovat de aceasta situatie este Guvernul Romaniei, mai exact Ministerul Culturii, care desi are de doi ani de zile pe masa regulamentul de interventie elaborat de catre Primaria Capitalei, conform Legii nr. 153/ 2011 privind masuri de crestere a calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor, nu a binevoit sa avizeze acest document", adauga Pieptea. 

Primaria Capitalei a realizat in termenele legale identificarea si inventarierea cladirilor si a proprietarilor care fac obiectul acestei legi. Astfel, au fost identificati, intr-o prima etapa, circa 2.000 de locatari din 300 de imobile din perimetrul: Bulevardul Lascar Catargiu, Calea Victoriei, Bulevardul Carol - Bulevardul Pache Protopopescu, Bulevardu Gheorghe Magheru - Bulevardul Nicolae Balcescu - Bulevardul I. C. Bratianu, Buevardul Regina Elisabeta - Bulevardul Mihail Kogalniceanu. 

In a doua etapa, Primaria a elaborat si transmis spre avizare catre Ministerul Culturii regulamentul de interventie pentru aceste imobile. Conform corespondentei oficiale, Primaria Capitalei a transmis ministerului, inca din august 2013, solicitarea de avizare a regulamentului de interventie, revenind ulterior prin alte trei solicitari similare. 

Conform Legii 153/2011, Primaria are obligatia de a inventaria cladirile care intra sub incidenta legii si de a realiza regulamentul de interventie, care urmeaza sa fie aprobat de Ministerul Culturii. Abia apoi se poate trece efectiv la reabilitarea fatadelor degradate de catre proprietarii acestora, accesand, conform legii, credite cu dobanzi subventionate si garantate 100% de catre stat prin Ministerul Dezvoltarii Regionale, pe o durata de cinci ani sau din surse proprii. 

In lipsa avizarii regulamentului de interventie de catre Ministerul Culturii, toate procedurile sunt blocate, iar cladirile darapanate din Capitala raman un pericol real pentru siguranta trecatorilor, atentioneaza Pieptea. 

"De asemenea, nu trebuie omis faptul ca cele mai multe cladiri aflate in stare avansata de degradare, mai ales in centrul Bucurestiului, au o valoare arhitecturala deosebita, unele fiind chiar de patrimoniu, iar trecerea timpului, fara sa se intervina pentru reabilitarea lor, va duce curand la disparitia lor", adauga viceprimarul Capitalei.












[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
480 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri