Rovana Plumb, presedintele interimar al PSD, a confirmat ca inca nu stie cand se intoarce din Turcia Victor Ponta si ca este normal ca membrii din PSD sa isi doreasca sa vina cat mai repede. Ea a tinut sa sublinieze in mai multe randuri ca partidul si guvernul il sustin pe Ponta.

"Nu stim cand revine (Victor Ponta - n.r.). Cu cat revine mai repede cu atat va fi mai bine" a spus Plumb, intrebata de jurnalisti despre revenirea lui Ponta in tara.

"Il asteptam, ii dorim sanatare si in momentul in care medicii vor decide, se va intoarce" a afirmat Plumb.

"Sigur ca toti colegii nostri doresc ca premierul sa revina in tara, este un lucru firesc, este liderul partidului nostru, insa va spun ca PSD este un partid unit" a mai spus ea, intrebata daca social-democratii si-au exprimat nemultumirea legata de absenta liderului lor.

Pe de alta parte, senatorul PSD Ilie Sarbu, socrul premierului, a declarat ca Victor Ponta va ajunge in tara saptamana aceasta si va reveni pe functiile detinute.

"Se simte bine si eu cred ca saptamana aceasta ajunge acasa. Nu decide nici el (n.r. daca revine zilele urmatoare), nici noi, pana nu ne spune profesorul care l-a operat ziua in care poate pleca. Dar se simte bine, asta e important. Va reveni in fruntea tuturor functiilor pe care le are", a spus Sarbu, dupa sedinta Biroului Permanent National al PSD, potrivit Agerpres.

El a sustinut ca nu este necesara prezenta premierului in tara in contextul crizei din Grecia. "Ce sa faca premierul acum? Exista stabilitate. BNR si-a spus punctul de vedere, avem premier, avem tot ce ne trebuie. Sa ne bucuram pentru ca noi nu suntem, Doamne fereste, in situatia Greciei. Suntem pe primul loc la cresterea economica, asta este marea noastra bucurie. Poate sa fie afectata intreaga UE", a spus liderul senatorilor PSD.

Intrebat daca premierul a avut liniste si odihna in Turcia, Sarbu a raspuns: "A avut, a avut. Fiecare dintre noi ne alegem spitalele la care mergem. Si Basescu, la vremea respectiva, a fost in Austria si altii se mai duc, dar nu stim, credeti ca noi ii stim pe toti cei care pleaca", a afirmat el.

Intrebat daca, atunci cand premierul a plecat la Baku (la deschiderea Jocurilor Europene, plecare neanuntata in tara - n.r.), se astepta sa stea plecat trei saptamani, Sarbu a raspuns ca "nu asta era intentia."