Senatul a adoptat, luni, cu 86 de voturi "pentru", 43 de voturi "impotriva" si o abtinere, proiectul de lege referitor la incompatibilitati privind calitatea de parlamentar cu functii de conducere in cadrul societatilor comerciale. Senatul este prima camera sesizata, proiectul urmand sa fie transmis Camerei Deputatilor, care este for decizional.

Proiectul de lege prevede ca functia de deputat si senator este incompatibila cu "functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale care desfasoara sistematic si efectiv activitati comerciale organizate ce constau in producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri, comert ori prestarea de servicii ca si contribuabili activi in sensul reglementarilor din Codul Fiscal, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, precum si la institutiile publice".

In expunerea de motive, initiatorul sustine ca au fost inregistrate cazuri cand s-au infiintat societati comerciale care "nu au functionat niciodata si chiar s-a uitat de ele". "Aceste situatii au fost constatate de ANI, care, conform legislatiei actuale, sunt considerate ca stari de incompatibilitate. Pentru rezolvarea acestor situatii trebuie urmata o cale destul de lunga, plecand de la instantele judecatoresti din teritoriu, pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie", se arata in expunerea de motive.