Fostul presedinte Traian Basescu a declarat, duminica seara, la B1 Tv, ca judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi trasi la raspundere pentru vot si opinii, ca si parlamentarii, iar ceea ce fac procurorii intra in scenariul de demolare a institutiilor.

"Suntem un stat in care institutiile nu merg singure si au nevoie de orientare si romanii au nevoie sa stie incotro, ca si ei vad aceasta pulverizare (...) Judecatorii CCR nu pot fi trasi la raspundere pentru vot si opinii, ca si parlamentarii. Ce face acum Parchetul intra in acest scenariu intamplator sau controlat de demolare a institutilor. In ultima vreme, parca si ambasadele nu au inceput sa nu mai fie asa de vehemente daca se intampla ceva ce nu este pe placul Parchetelor. Lupta anticoruptie poate continua si altfel decat cu demolari de institutii, dar se prefera varianta asta", a spus Basescu la B1TV, potrivit Agerpres.

El considera ca a fost un mare adversar al arestarilor preventive si precizeaza ca oamenii trebuie anchetati, dar lasati sa-si exercite functia.

"Cand faci harcea parcea toate institutiile, Guvern, Parlament, Curte Constitutionala, administratia locala simultan...Oamenii sunt anchetati, dar lasa-l, domnule, sa-si continue functia si il chemi in fiecare zi la Parchet. Control judiciar, fara parasirea localitatii. De ce nu-l anchetezi pana il duci in puscarie? Eu am fost un mare adversar al arestarilor preventive, pentru ca, practic, il distrugi pe omul acela inainte sa-l fi judecat cineva. Eu sesizez ca o ingrijorare pentru deprecierea capacitatii de a-si exercita misiunile institutiile statului. Marii actori politici in momentul de fata sunt liderii din justitie", a mai aratat Basescu.