Coordonatorul politic al Partidului Social Democrat (PSD) Liviu Dragnea a declarat miercuri, la Botosani, ca premierul Victor Ponta va avea nevoie de o perioada de recuperare de pana la patru saptamani, transmite Agerpres. Dragnea a precizat ca seful Executivului se afla in imposibilitatea de a pune piciorul operat in pamant si acuza dureri foarte mari. El sustine ca interventia chirurgicala din Turcia a fost "grea" si "complexa" si ca a fost un succes.

"Este nevoie de o perioada de recuperare, de trei sau patru saptamani, in care in fiecare zi trebuie sa faca niste exercitii pe care trebuie sa le respecte cu strictete si foarte multa rigoare, altfel o sa aiba probleme cu genunchiul toata viata. Are dureri foarte mari atunci cand este pus sa faca acele exercitii. A incercat sa faca cativa pasi cu un cadru ieri, dar este aproape imposibil. Sta intr-un pat special care se modeleaza in diverse pozitii si are niste aparate care lucreaza la picior", a afirmat Dragnea, care l-a vizitat marti pe Ponta la clinica din Turcia.

Liviu Dragnea a mai spus ca primul-ministru urmeaza a fi reevaluat vineri, medicii urmand sa decida daca acesta poate parasi clinica.

Premierul Victor Ponta a calificat marti interventia chirurgicala la genunchi la care a fost supus intr-o clinica din Turcia ca fiind "mult mai complicata decat se anticipa" si si-a exprimat increderea ca "pana in decembrie" va putea din nou sa faca sport.

"Multumesc tuturor celor care in aceste zile au avut un gand bun pentru mine - operatia a fost mult mai complicata decat se anticipa, dar sunt convins ca pana in decembrie voi putea face sport din nou. Multumiri speciale doctorului Ionut Codorean, care a fost langa mine si mi-a dat curaj prin profesionalismul sau (evident ca am totala incredere in medicii romani - aici insa am ceva ce era imposibil acasa - LINISTE si ODIHNA)!", a scris premierul pe Facebook.

Ponta a dat asigurari ca se va intoarce "mai sanatos si mai puternic".