Senatorul PNL Crin Antonescu a afirmat, vineri, intrebat de un jurnalist daca a mai discutat cu premierul Victor Ponta, ca a vorbit cu acesta si a constatat ca amandoi au "betesuguri fizice temporare": prim-ministrul la genunchi, iar el in cot.

"Am vorbit adineauri (cu Ponta - n.r.) pentru ca am facut un schimb de experienta - avem amandoi ceva betesuguri fizice temporare: dansul la genunchi si la mine in cot", a declarat Antonescu, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Pe de alta parte, senatorul liberal s-a referit la discursul pe care l-a sustinut la motiunea de cenzura din 2012, cand a cazut Guvernul Ungureanu, apreciind ca Victor Ponta este unul dintre "ungurenii" despre care a vorbit in discursul respectiv.

"Daca mi-ati adus aminte de discursul din 2012 e foarte citat un pasaj pe care l-am avut privitor la capacitatea sistemului de a produce noi si noi ungureni. Intre timp s-a intamplat ca am constatat ca unul dintre acesti ungureni e si domnul Ponta", le-a spus Antonescu jurnalistilor.