Comisia speciala parlamentara de elaborare a legilor electorale a definitivat proiectul de lege privind alegerile parlamentare, in forma sa initiala ce urmeaza a primi amendamente, care prevede vot pe liste, precum si norme de reprezentare, astfel ca urmeaza sa avem un deputat la fiecare 73.000 de locuitori si un senator la fiecare 168.000 de locuitori.

Proiect Legea alegerilor parlamentare - foto prima paginaFoto: Hotnews

Aceasta norma inseamna un numar total de 466 de alesi, un numar foarte apropiat de cel din 2008, fata de 588 cat sunt in prezent, mult mai mare insa fata de 300 cat a fost votat la referendumul din 2009.

Membrii comisiei au decis adoptarea acestui proiect in unanimitate, insa PNL si PSD nu se inteleg in privinta numarului de alesi pentru diaspora, PNL dorind sa pastreze numarul din prezent - 4 deputati si doi senatori - in timp ce PNL vrea dublu. Liberalii au anuntat astfel ca vor depune un amendament in acest sens la proiectul de lege.

Intrebat, dupa sedinta comisiei, cum comenteaza faptul ca sunt totusi mult mai multi parlamentari decat au votat romanii la referendumul din 2009, liberalul Mihai Voicu, presedintele comisiei de cod electoral, a declarat ca tot atunci s-a votat si parlamentul unicameral, el considerand ca doua camere parlamentare nu pot functiona cu doar 300 de alesi, si ca acest lucru va fi posibil cand constitutia va prevede unicameralismul.

"Este cel mai mic numar de parlamentari pe care i-am avut pana acum", a declarat Voicu.

Tot el a precizat ca, in ceea ce priveste votantii din strainatate, proiectul prevede infiintarea unei sectii de vot la fiecare 100 de romani.

"PNL va propune sa avem opt deputati si patru senatori pe diaspora, nu cunosc pozitia celorlalte grupuri parlamentare. Acest proiect de lege cuprinde, de asemenea, o serie de proceduri de vot pentru cei din diaspora si sunt cateva castiguri, unul dintre ele este acela ca exista o obligativitate de acum inainte ca, in orice loc de pe aceasta planeta unde traiesc romani, daca sunt 100 de votanti inregistrati, acestora sa li se faca sectie de votare. Mai e nevoie de facut pasi, de o inregistrare mai facila prin proceduri online, e nevoie de vot alternativ, de vot prin corespondenta", a spus Voicu.

Cati parlamentari urmeaza sa votam in 2016

Potrivit normei de reprezentare prevazuta la articolul 5 din proiect, va fi un deputat la 73.000 de locuitori si un senator la 168.000 de locuitori.

Astfel, urmeaza sa avem 308 deputati, 134 de senatori, 18 parlamentari ai minoritatilor si 6 parlamentari ai diasporei. Un total de 466 de parlamentari, cu patru mai putini decat in 2008 si cu 122 mai putin decat in prezent, numar ce a reiesit din votul uninominal.

Aceasta propunere de norma a fost facuta de reprezentantul UDMR in comisie, Marton Arpad, si a fost votata in unanimitate.

Traseul acestui proiect de lege

Proiectul, ai carui initiatori sunt chiar membrii comisiei speciale de cod electoral, intra in procesul legislativ pe repede inainte. Astfel, el va ajunge mai intai in Senat chiar maine, unde timp de sapte zile senatorii au timp sa aduca amendamente. Proiectul si amendamentele respective vor merge din nou in Comisie pentru raport, apoi in plenul Senatului pentru vot pe proiect si raport. Ulterior, procedura se va repeta in Camera Deputatilor, care este camera decizionala.

Urmatoarea sedinta a acestei comisii va avea loc martea viitoare, cand se vor discuta amendamentele senatorilor.

Legea votului prin corespondenta, dupa adoptarea legii alegerilor parlamentare

Un alt proiect de lege pe care comisia de cod electoral ar trebui sa il treaca anul acesta este cel al votului prin corespondenta, aceasta de altfel fiind si tema motiunii de cenzura pe care urmeaza sa o depuna liberalii pe 5 iunie.

Intrebat de acest proiect, Voicu a declarat ca in prezent "nu exista vointa politica", insa ca liberalii vor retrage motiunea daca pana atunci se adopta proiectul de lege privind votul prin coresondenta al liberalilor. "Aceasta motiune nu este punct fix, legea este punct fix. In momentul in care acest proces va fi deblocat, motiunea noastra va fi retrasa. Daca legea votului prin corespondenta ar fi adoptata sau macar ar fi intr-o faza finala fara echivoc de adoptare motiunea noastra ar fi, desigur, fara sens", a precizat liberalul.

Pe de alta parte, Gabriela Podasca (PSD), vicepresedinte al comisiei, a afirmat ca PNL trebuie sa se decida care este proiectul privind votul prin corespondenta pe care il sustine, intrucat in prezent sunt trei proiecte depuse.

"Eu cred ca PNL trebuie sa se decida care este proiectul pe votul prin corespondenta pe care il sustine, pentru ca sunt vreo trei legi pe care PNL le-a depus, sunt doua ale PNL si unul al domnului Tomac. Procedura pana acum a fost ca exista un singur proiect pe care lucram, iar celelalte vor figura ca amendamente pentru proiectul pe care noi facem acele modificari", a spus Podasca.

Ea a sustinut ca PNL trebuie sa isi aleaga un proiect pe care Comisia de cod electoral sa lucreze. "Cand acestia vor initia discutiile, cu siguranta si noi vom avea deschidere. Sunt mai multe proiecte de lege care vizeaza acelasi obiect de reglementare, a votului prin corespondenta. Atat timp cat noi nu ne decidem care e proiectul de fond, nu putem lua o decizie", a explicat Podasca.

Vezi aici cele trei proiecte pe votul prin corespondenta: