*************
Ora 15:29 Presedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de numire a lui Sevil Shhaideh in functia de ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, informeaza Administratia Prezidentiala.
Ora 13:15 "Dna ministru Shhaideh, care va fi investita in functie la ora 17:00, va continua proiectele incepute de Liviu (Dragnea - n.red.) si sunt convins ca le ducem la bun sfarsit desi ca si pana acum presiunile vor fi foarte mari. Am aflat ca dna ministru, desi este musulmana are un nas crestin. Deci, nici nu stiu daca sa rad sau sa pland cand aud atatia prosti care publica stiri", a declarat Victor Ponta in deschiderea sedintei de Guvern.
Ora 12:00 Presedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind numirea lui Sevil Shhaideh in functia de ministru al Dezvoltarii, urmand ca aceasta sa depuna juramantul de investitura la ora 17:00 la Palatul Cotroceni, au declarat surse oficiale pentru Agerpres.
***************
Potrivit Mediafax, Sevile Shhaideh este fina lui Liviu Dragnea si a lui Nicusor Constantinescu. Intrebat cu privire la relatia sa cu aceasta, Liviu Dragnea a raspuns:
"Presa a scris si a vorbit multe in aceste zile. Sunt unii cetateni care lucreaza in presa, doamne si domni, care si-au permis sa-si bata joc si de unii membri din familia mea care sunt morti, si care, de asemenea, si-au permis sa minta sau sa dezinformeze: in religia musulmana nu exista termenul de nas. Sunt martori. Atunci cand se casatoresc doi, un barbat si o femeie, de religie musulmana, sunt unii care participa la acel eveniment si sunt martori. Nu exista termenul de nasi si fini.
O cunosc pe doamna Sevil cred ca de 15 ani., nu numai eu, toti cei care am lucrat in administratia locala. Acolo am fost mai multi si am fost numiti martori. Nu exista nasi si fini."
Legaturile de rudenie dintre Sevil Shhaideh si Liviu Dragnea, precum si Nicusor Constantinescu, au fost confirmate de senatorul PSD de Constanta Nicolae Moga, care a declarat vineri pentru Evenimentul Zilei: "A cununat-o Nicusor Constantinescu si s-a bagat si Liviu Dragnea, sa nu fie numai un nas".
Totodata, senatorul social-democrat a aratat ca legaturile cu acestia nu ar trebui sa ii afecteze cariera: "Nu cred ca ar trebui sa fim chiar asa de obtuzi si sa credem ca daca, vezi Doamne, ai un fin sau un nas.. Daca esti profesionist si iti faci treaba, si meriti, atunci de ce nu sa fii ministru?"
Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, ca sedinta Comitetului Executiv National al PSD, in care urma sa fie discutata demisia lui Liviu Dragnea din functia de presedinte executiv al PSD, a fost amanata pentru ca la acea ora, respectiv 16:30, ar urma sa depuna juramantul noul ministru al Dezvoltarii.
El a precizat ca portofoliul de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) va fi preluat de Sevil Shhaideh, din Constanta, aceasta fiind secretar de stat in MDRAP.
"Sedinta Comitetului Executiv al PSD a fost amanata deoarece la ora 16:30 va depune juramantul noul ministru al Dezvoltarii, este vorba de doamna secretar de stat Sevil Shhaideh. Nu ne-au anuntat deocamdata data la care a fost reprogramata sedinta", a declarat Grindeanu.
CV Sevil Shhaideh
Sevil Shhaideh are 50 de ani. Ea a fost director al Directiei Sisteme Informatice din Consiliul Judetean Constanta in perioada 1993-2007, apoi, pana in 2012, a condus Directia Proiecte din CJ Constanta. Aceasta a devenit secretar de stat in MDRAP in 2012, dupa ce Liviu Dragnea a fost numit ministru.
Experienta profesionala
- 05.2007 - 12.2012: Director General, Directia General de Proiecte in cadrul Consiliului Judetean Constanta
- 05.2007 - 12.2012: Coordontor in cadrul UNCJR - Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene din Romania
- 02.1991 - 02.1993: Director Sisteme Informatice in cadrul Consiliului Judetean Constanta
- 01.1991 - 02.1993: Manager Sisteme Informatice in cadrul Directiei de Munca si Protectie Sociala a judetului Constanta
- 11.1987 - 01.1991: Analist Programator in cadrul Trustul pentru mecanizarea Agriculturii Constanta
Educatie si pregatire profesionala
- 15.09.2005 - 15.09.2007: Master in Managementul Proiectelor de Afaceri, Universitatea "Ovidius", Facultatea de Stiinte Economice
- 01.07.2004 - 07.07.2004: Manager de proiect, PM Solutions Romania
- 10.08.2003 - 13.08.2003: Auditor, TUV Institution
- 15.11.2002 - 22.11.2002: Manager de proiect, Oracle University
- 10.01.2001 - 11.02.2001: Manager ONG, USAID (Organizatie Internationala)
- 19.08.1995 - 16.09.1995: Expert in administratie publica, USAID (Organizatie Internationala)
- 15.09.1983 - 15.09.1987: Economist, Academia de Stiinte Economice, Facultatea de Planificare Economica si Cibernetica
Potrivit datelor din CV, Sevil Shhaideh vorbeste doua limbi straine, limba engleza la nivel avansat si limba franceza la nivel mediu
Surse din PSD declarau pentru Mediafax ca pentru postul de ministru al Dezvoltarii sunt doua propuneri - Sevil Shhaideh si Rovana Plumb.
Ministrul demisionar al Dezvoltarii si Administratiei, Liviu Dragnea, a declarat, luni, ca a discutat cu premierul Victor Ponta si cu comisarul UE pentru politici regionale, Corina Cretu, despre succesorul sau la minister, astfel incat persoana care va fi nominalizata sa aiba sustinerea tuturor.
ar fi dat nasol, ca un neamtz sa discrimineze o musulmanca, marturisita de evlaviosul liviu.:)
a facut'o pt. ...martorul ( asa ii zice la musulmani, nasului ) liviu din alicsandria.
ca si el a facut multe pt. pnl... cati primari, sefi de judete...a nasit, marturit, miruit...
deci, o mana spala pe alta, si....pe dottore.
deci, tzineti minte, dragnea nu mai e nasul baronilor pesedijdi, el e Martorul :))
sa fie intr'un cea bun, herr primar !
DNA are foarte multa treaba de facut.
psd, la famglia nostra, nostra cosa, sau cosa nostra, oricum, tot aia.
in afara de 2 ani la CJ Constanta (numita direct pe post de director) si inca 5 ani, tot director la CJ Constanta, asta n-a facut nimic.
deci in 28 de ani a lucrat doar 7.
sau cel putin doar astia sunt trecuti in CV.
ma gandesc ca daca lucra macar o luna intr-o companie privata, ar fi trecut asta in CV.
nu de alta, da' cursuri de cate o saptamana si le-a trecut cu titlu pompos de 'manager proiect',
super competenta madama asta, n-am ce zice.
Daca pentru o functie inalta in stat ati avea de ales intre urmatoarele 3 persoane:
1. O persoana competenta si inalt calificata pentru functie.
3. O persoana cu puternica sustinere politica
3. Un fraier
Pe cine ati alege?
Raspunsul: Intodeauna este ales (impus) fraierul. De ce? Pentru ca doar asa poti sa ai controlul total.
Cam asa e si cu Horodniceanu + o lista nenumarata de ministrii, fosti si actuali.
Oameni mediocri, fara competente si fara CV.
In afara de crimele la comanda (care au fost inlocuite cu mita si santajul, lobby-ul ca sa fim mai elevati...suntem in sec XXI totusi), totul functioneaza la xerox dupa "metodologia" Cosa Nostra.
nepotii lui Dragnea la Aparare (a intereselor proprii)
verisoara lui Ponta la Afaceri interne (de gashca)
cumnatul lui Tariceanu la M Energiei risipite
fina lui Zgonea la M Muncii in zadar
si fratele lui Sova la M Transporturilor de spaga.
Radem noi dar astia ne incaleca tot mai mult.
Einstein: “Doua lucruri sunt infinite: Universul si prostia umana; nu sunt prea sigur in privinta Universului”.
Bineinteles ca dupa o analiza profunda, Johannis va semna numirea noului ministru, pentru a asigura continuitatea marilor proiecte Dragnea.
Sper ca fina sa ii ia pe Dragnea si Shova consilieri ministeriali in caz ca nu se descurca cu gospodaria familiala.
După binecunoscutul nărav, președintele acceptă, semnează tot, tot, numai să fie lăsat în pace.
Nici în visele lor cele mai roz n-au visat panglicarii pesediști un președinte atât de „loial” intereselor lor... penale.
Orice moment petrecut in aceasta tara este de prisos.
Cu parere de rau eu am o trecut de varsta la care ar fi trebuit sa fac acest pas.
Dumnezeu sa ne ajute (nu biserica !)
Dar absolut TOTI sunt veniti din sistemul de stat, administratie publica, etc.
Suntem condusi de incompetenti, de la "dom' presedinte", un nimeni drum, profesor de nu stiu ce, pana la restul clicii din parlament, fosti agricultori, strungari, bisnitari, vanzatoare si alte ciume.
Romania nu o duce prost din cauza coruptilor sau a coruptiei, ci din cauza incompetentei generalizate.
Deja cand termini scoala, esti praf.
Daca vrem sa ne revenim si sa avansam, avem nevoie de oameni bine pregatiti, veniti din privat.
O tara e ca o intreprindere, nu trebuie sa te iei dupa gura mucosilor cu 4 clase si a pensionarilor.
Este un proverb care spune: "Spune-mi ce prieteni ai, ca sa iti spun cine esti". Intr-o anumita masura orice alte comentarii sunt de prisos.
CV arata OK, dar ma indoiesc eu ca un simplu absolvent de ASE foarte bine pregatit intra in ministere sau in alte institutii publice fara proptele politice!
Niciodata, posturile in administratia publica se dau pe clientela politica, nu pe competente!!
Sila!
NU le este jena, uitati-va la ASF, colcaie rubedeniile pe salarii uriase!
Sper din toata inima sa-l avem presedinte peste 4 ani pentru tot ce a facut pentru romanii saraci.
CV ul doamnei este impecabil
Acum as vrea sa ne luam cu totii un moment de reculegere si sa ne amintim ca si lucrarea de doctorat a D-lui VP a fost tot impecabila!
Ne convertim in functie de interese? Atentie la musulmani se taie manuta pentru furt...
Oricum, doamna are deja niste conexiuni cu TELDRUM asa ca se va inscrie in lunga lista a ministrilor cinstiti din "cel mai cinstit" guvern.
Dar, iata ca uitandu-ne cu totii la minunile acestea, codul silvic a fost aprobat conform dorintelor lui Ponta ; buna miscare, nu ?
Am uitat de sova-bechtel si marile proiecte bune pt studii de fezabilitate repetat platite, hrebenciuc-"retrocedarea" unui judet intreg, mazare, constantinescu, etc, etc. De legea electorala pt 2016 deasemena. Manualele de clasa I-a or fi aparut ? Pentru accidentul din Apuseni s-or fi gasit vinovati ? Dar pt cel de elicopter SMURD ? Chiar si risipa de fonduri pt implementarea taxarii bacsisului s-a uitat deja. Nu mai vorbim de "taxa pe stalp", supra-acciza, cresterea taxelor locale.Povestea cu echipa de formula 1 si vizita lui ponta in Dubai ? Sunt atat de dense si dese faptele contradictorii incat, nici opinia publica si nici presa nu pot starui asupra lor. Drept pentru care, strategia lor merge - cainii latra, caravana trece !
Cu niste cursuri de o zi de sau o saptamana de management nu esti manager....unde este certificarea PMP ? Ce acariera de management are aceasta persoana ? ... Pe CVul asta, NIMENI m ar fi angajat aici la noi in America....Si pe asta o paste titlul de Ministru.... Cind spun eu ca in Romania au ramas doar prostii si hotii nu ma credeti...iata demonstratia....
La munca enoriasilor !
Sevil este printre primii secretari de stat pentru care Viorel Ponta a semnat din prima zi de la instalare. A fost sustinuta de liderii PSD Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre.