Personalul din autoritatile de management trebuie bine platit, altfel, cu un venit de 300-400 de euro, se va duce in mediul privat pentru 3-4.000 de euro sau "avem coruptie", a afirmat premierul Victor Ponta, sustinand ca ministrii nu vor salarii, ci se "jertfesc" pentru binele public.

Victor PontaFoto: Agerpres

Potrivit Mediafax, el a aratat ca s-a reusit cresterea veniturilor persoanelor care isi desfasoara activitatea la nivel guvernamental in zona fondurilor europene cu scopul ca functionarii sa nu mai fie tentati sa plece in mediul privat sau sa faca acte de coruptie.

"Daca lucrezi in autoritati de management, organisme intermediare, si castigi 3-400 de euro si poti sa te duci consultant in partea privata si sa castigi 3-4.000 de euro, evident este ca ori avem o plecare a tuturor celor care sunt competenti, ori avem coruptie", a spus Ponta.

In opinia sa, cei care lucreaza in aceasta zona guvernamentala au venituri "daca nu suficiente", oricum mult mai mari decat prim-ministrul sau ministrii. "De exemplu, domnul ministru Nica, daca ar fi sef de autoritate de management, ar castiga mult mai mult decat ministrul, cel putin dublu", a explicat Ponta.

Prezent alaturi de premier, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a replicat: "De trei ori!".

"Dar domnia sa, dorind sa lucreze pentru binele tarii si jertfindu-se, ca toti cei de fata, pentru binele public, noi nu vrem salarii, noi vrem doar sa lucram", a adaugat premierul.