Dumbrava: Iohannis sa discute cu partidele includerea imunitatii in revizuirea Constitutiei

de Ionut Baias     HotNews.ro
Miercuri, 15 aprilie 2015, 23:55 Actualitate | Politic

Fostul presedinte al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) Horatius Dumbrava a declarat, miercuri seara, ca ar fi oportun ca presedintele Klaus Iohannis sa discute cu partidele politice includerea imunitatii parlamentare printre tezele de revizuire a Constitutiei, potrivit Mediafax.ro.

 Judecatorul Horatius Dumbrava, in prezent membru in CSM, a declarat, la Gandul Live, ca in conditiile in care Comisia parlamentara pentru revizuirea Constitutiei urmeaza sa termine cat de curand proiectul de revizuire, iar Iohannis cheama partidele la Cotroceni inclusiv pe tema problemei imunitatii parlamentarilor, ar fi oportun ca aceasta problema sa fie o teza de revizuire a Constitutiei.

"Presedintele Iohannis are datoria sa discute acest lucru cu partidele politice, sa includa in tezele de revizuire a Constitutiei inclusiv problema imunitatii, pentru ca pana la urma poporul se va pronunta prin referendum asupra revizuirii Constitutiei si poporul trebuie sa aiba oportunitatea de a se pronunta cu privire la imunitatea parlamentara", a declarat Horatius Dumbrava.

El a mai vorbit si despre decizia Curtii Constitutionale in cazul respingerii cerereii DNA de arestare a lui Dan Sova de catre Senatul Romaniei, amintind ca instanta constitutionala a admis sesizarea CSM si a decis ca Senatul trebuia sa redacteze o hotarare in acest caz.

"Din punctul meu de vedere s-a facut doar un prim pas de catre Curtea Constitutionala. Curtea Constitutionala ar trebui provocata sa se pronunte asupra limitelor in care trebuie sa se pronunte Parlamentul asupra refuzului ridicarii imunitatii parlamentare", a spus Dumbrava, precizand ca ar trebui ca instanta constitutionala sa stabileasca limitele imunitatii. "Ar trebui urmat un al doilea pas si mi se pare firesc. Acesta este de fapt adevaratul conflict jurdic de natura constitutionala: in ce limite Parlamentul interfereaza in activitatea justitiei", a mai declarat magistratul.

Pentru aceasta Curtea Constitutionala trebuie sa fie sesizata, iar procedura poate fi initiata de presedintele Romanii, presedintele CSM, presedintele Senatului sau cel al Camerei Deputatilor.

Dumbrava a aratat ca Senatul nu a redactat o hotarare nici cand a respins solicitarea procurorilor de punere sub urmarire a lui Varujan Vosganian, asa cum s-a intamplat si la Camera Deputatilor, in cazul lui Laszlo Borbely si lui Daniel Chitoiu.

Magistratul a mai amintit ca in aceeasi sedinta in care a fost respinsa solicitarea DNA in cazul lui Dan Sova, Senatul a admis solicitarea directiei privindu-l pe Darius Valcov, asa cum s-a intamplat cu senatorii Varujan Vosganian si respectiv Ion Ariton.

"Exista un arbitrar care ar trebui lamurit, asa cum facem noi instantele cand ne motivam hotararile", a mai spus Dumbrava.

In urma cu o saptamana, procurorul sef al DNA, Codruta Kovesi, afirma ca imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminata complet, apreciind ca nu este normal ca un vot politic sa se substituie justitiei si ca este o aplicare preferentiala a legii, prin care se creeaza discriminari fata de restul populatiei.

Codruta Kovesi a spus, pe 8 aprilie, la Digi24, ca nu este normal ca un vot politic sa se substituie justitiei, ea criticandu-i pe parlamentari pentru ca fac scut in jurul colegilor lor care au probleme cu legea, blocand actul de justitie.

"Sa fie eliminata complet (imunitatea parlamentara -n.r.). Nu e normal ca un vot al unor politicieni sa blocheze justitia sau sa se substituie justitiei (...) Orice cerere de arestare pe care procurorii o fac este supusa controlului judecatoresc (...) Daca vorbim de solicitari de arestare preventiva, atunci avem un tratament preferential in favoarea parlamentarilor. Un cetatean care nu e parlamentar si care comite acelasi gen de fapta poate fi arestat oricand. Un parlamentar poate comite orice fapta de coruptie pentru ca Parlamentul poate proteja si nu voteaza arestarea preventiva. Este o aplicare preferentiala a legii", a spus procurorul-sef al DNA.

Referindu-se la actuali sau fosti ministri, care nu pot fi nici urmariti penal fara un aviz al Parlamentului, Laura Codruta Kovesi a amintit de cazurile fostilor ministri Daniel Chitoiu si Laszlo Borbely, in care acest aviz nu a fost dat.

"Era o suspiciune, se putea confirma sau infirma. Noi nici nu am putut face o verificare pentru ca nu am primit aviz. Anchetele sunt blocate", a mentionat procurorul sef al DNA.










628 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică