Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat luni ca Senatul nu este "fabrica de trimis la esafod" si ca cererea DNA de arestare preventiva a lui Dan Sova va trebui judecata "foarte serios" de comisia juridica a camerei superioare a Parlamentului.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"In cazul parlamentarilor, avand in vedere numeroasele cazuri in care au fost acuzatii de acest gen si nu toti au fost condamnati cred ca e mai bine sa fim mai rezervati si sa nu consideram pe toata lumea care e chemata la procuratura ca e si vinovata", a spus acesta.

El a precizat ca "nu ne jucam cu libertatea oamenilor", care "sunt nascuti liberi si trebuie sa traiasca liberi" iar pedeapsa cu inchisoarea poate fi dispusa de instantele de judecata.

"Comisia trebuie sa judece foarte serios dosarul" in cazul fostului ministru al Justitiei Dan Sova, a carui arestare este solicitata de DNA pentru contractele incheiate de firma sa de avocatura cu complexurile Turceni si Rovinari.

"Aici nu e fabrica de trimis la esafod", a subliniat Calin Popescu Tariceanu.

In ceea ce il priveste pe Darius Valcov, in cazul caruia DNA a inceput deja urmarirea penala, Tariceanu a precizat ca acesta "e probabil unul din cei mai buni ministri ai cabinetului Ponta si unul din cei mai buni ministri de Finante pe care Romania i-a avut in ultimii ani".