Europarlamentarul Monica Macovei a sustinut, duminica, intr-o conferinta de presa, ca "numirile de sefi ai serviciilor de informatii intern si extern trebuie facute prin consultare cu parteneri straini si a calificat "inacceptabila" propunerea lui Eduard Hellvig la sefia SRI fara consultarea NATO, potrivit Mediafax.

Monica MacoveiFoto: Facebook / Monica Macovei

Macovei a calificat drept "inacceptabila" numirea sefului SRI, Eduard Hellvig, fara consultarea partenerilor din NATO, in conditiile in care parteneriatul strategic cu SUA este esential pentru Romania.

"Inteleg ca partenerii nostri din NATO nu au fost consultati la aceasta numire si consider acest lucru inacceptabil, pentru ca suntem intr-un parteneriat si mai ales parteneriatul strategic cu SUA este esential pentru Romania, astazi, cand suntem la granita cu un razboi, in care Rusia continua agresiunea armata in Ucraina si in care, la Kremlin, s-a comis un nou asasinat politic", a subliniat aceasta.

Plenul Parlamentului va vota, luni, in sedinta comuna a celor doua Camere, numirea lui Eduard Hellvig la sefia Serviciului Roman de Informatii (SRI), dupa validarea acestuia in comisia de specialitate pentru controlul Serviciului, la propunerea presedintelui Klaus Iohannnis.

Birourile Permanente ale Camerelor au decis, miercurea trecuta, la propunerea PSD, ca sedinta de aprobare a lui Eduard Hellvig ca director al SRI sa aiba loc luni, incepand cu ora 16.00.

Comisia de control al activitatii SRI avizase, cu o zi in urma, favorabil nominalizarea acestuia la sefia Serviciului, la propunerea presedintelui Klaus Iohannis, fiind inregistrate 7 voturi "pentru" si unul "impotriva".