Un grup de 16 parlamentari a initiat un proiect potrivit caruia calitatea de parlamentar este incompatibila cu cea de presedinte, vicepresedinte, director, administrator, membru CA al societatilor comerciale doar in cazul in care acestea desfasoara activitati comerciale conform documentelor ANAF, informeaza Mediafax.

In prezent, Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei prevede ca functia de deputat sau senator este incompatibila cu cea de presedinte, vicepresedinte, director, administrator, membru CA ale societatilor comerciale.

Initiatorii au considerat ca sunt foarte multe cazuri cand parlamentarii au infiintat societati comerciale care nu au functionat niciodata sau "au uitat de ele" si atunci ANI i-a considerat incompatibili, conform legislatiei actuale.

"Reglementarea propusa este motivata de necesitatea eliminarii multor procese care apar datorita unor neglijente, ceea ce duce inutil la consum de timp si de bani. Sunt foarte multe cazuri cand s-au infiintat societati comerciale care nu au functionat niciodata sau chiar s-a uitat de ele. Aceste situatii au fost constatate de ANI care, conform legislatiei actuale, sunt considerate ca stari de incompatibilitate. Pentru rezolvarea acestei situatii trebuie urmata o cale destul de lunga, plecand de la Instantele judecatoresti din teritoriu, panp la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Consideram ca modificarea propusa elimina multe procese birocratice care aduc deservicii statului de drept", au apreciat initiatorii.

Astfel proiectul prevede: "calitatea de deputat sau senator este, de asemenea, incompatibila cu functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, admninistrator, membru al Consiliului de Administratie, cenzor la societatile comerciale care desfasoara activitati comerciale ce rezulta din documentele ANAF, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societati de asigurare si cele financiare, precum si la institutiile publice".

Printre cei 16 initiatori se numara parlamentarii Marin Nicolae (PSD), Durut Aurel (PSD), Cristiana Anghel (PC), Butunoi Daniel (PSD), Dorin Paran (PNL), Cezar Cioata (PC), Mircea Banias (PC).

Proiectul a fost depus la Senat in 19 februarie si se afla in consultare publica la acest for legislativ.