Victor Ponta va fi citat ca martor in dosarul Referendumului

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 20 februarie 2015, 17:13 Actualitate | Politic

Premierul Victor Ponta va fi citat ca martor in dosarul Referendumului, dupa ce instanta suprema a admis cererea apararii lui Liviu Dragnea in acest sens, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Decizia a fost luata dupa ce avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a cerut, pe 5 februarie, la instanta suprema, audierea premierului Victor Ponta si a 18 coordonatori judeteni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012 pentru demiterea fostului presedinte Traian Basescu.

Urmatorul termen in acest dosar a fost stabilit pe 23 februarie.

Pana la acest moment, instanta nu a hotarat cand il va cita pe Victor Ponta.

Nu este prima oara cand aparatorul lui Liviu Dragnea a cerut audierea lui Victor Ponta in acest dosar.

Dupa cum spunea la instanta suprema in decembrie 2013, Nazat a cerut si procurorilor DNA audierea lui Ponta, dar solicitarea a fost respinsa. Totodata, potrivit lui Nazat, si Victor Ponta a cerut sa fie audiat de procurori si aceasta solicitare fiind respinsa. In acest context, avocatul cerea, in decembrie 2013, retrimiterea dosarului Referendumului la DNA.

Pe 5 februarie, Marian Nazat le-a spus magistratilor ICCJ ca declaratiile pe care le-ar da Ponta si cei 18 coordonatori judeteni ar fi lamuritoare pentru cauza si ar arata daca Liviu Dragnea a exercitat presiuni sau a facut solicitari de fraudare a votului la referendum.

Instanta suprema a inregistrat in 7 octombrie 2013 dosarul "Frauda la referendum", in care au fost trimisi in judecata Liviu Dragnea si alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a inceput in 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis in judecata pentru infractiunea de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte partidul reprezentat de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale".

Anchetatorii sustin ca Dragnea a fost sustinut in fraudarea referendumului de 74 de presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt. Acestia au fost trimisi in judecata pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori, infractiuni comise sub forma autoratului, complicitatii sau a instigarii.

"Infractiunile retinute in sarcina persoanelor implicate in desfasurarea procesului de votare - presedinti si membri ai sectiilor de votare - au constat in principal in aceea ca ei si-au incalcat atributiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, inlesnind falsificarea listelor electorale (atat liste permanente cat si liste suplimentare), prin adaugarea de persoane care nu au facut cerere de vot cu urna mobila, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau in Romania la data referendumului, prin contrafacerea materiala a semnaturilor acestora si introducerea in urne a unui numar de voturi corespunzator semnaturilor falsificate. In acest fel, numarul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obtinute prin falsificarea semnaturilor", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

1868 vizualizari

  • +14 (16 voturi)    
    Ponta incepe sa faca si el carare la DNA??!! (Vineri, 20 februarie 2015, 17:29)

    lili [anonim]

    Drum bun.....spre puscarie !
    Acolo sa va vedem, pe toti hotii care au devalizat Romania!!
  • +12 (14 voturi)    
    e adevarat (Vineri, 20 februarie 2015, 17:30)

    simplu_cetatean [utilizator]

    Tot Teleormanul știe ca Dragnea e un nemernic. Așa a fost la referendum, frauda masivă, au reușit sa "suplimenteze" numărul celor prezenți. Daca ar exista o posibilitate de a verifica online prezența la vot, cred ca aș afla ca am fost. Nu știam.
  • +12 (14 voturi)    
    Frauda oficiala (Vineri, 20 februarie 2015, 17:31)

    Radu, Elvetia [anonim]

    Este bine ca fraudele oficiale ale guvernului Ponta-Dragnea nu sunt date uitarii. Imi aduc aminte cum toata Europa s-a mirat de faptul ca in ciuda fraudei masive, guvernul USL a pierdut referendumul. Curios a fost si faptul ca intâi s-a votat si apoi a inceput discutia cu numaratul populatiei.
  • +3 (5 voturi)    
    Ponta a fost chemat de Dragnea in ajutor (Vineri, 20 februarie 2015, 18:02)

    OmulNou [utilizator]

    I-a zis-o Dragnea "domnule premier, e mai bine cu mine in barca decat fara".

    Ponta se duce sa-si ajute colegul de mafie.
  • -1 (5 voturi)    
    Ar merita puscarie. Ani lungi de parnaie. (Vineri, 20 februarie 2015, 19:27)

    potaissa [utilizator]

    Dar nu cred ca este posibil ca dreptatea sa fie in sfarsit dreptate.
    • 0 (2 voturi)    
      Cine a dat minus sa traiasca cu Ponta (Vineri, 20 februarie 2015, 22:50)

      potaissa [utilizator] i-a raspuns lui potaissa

      .....


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri