Premierul Victor Ponta a declarat duminica seara ca este sigur de mentinerea actualei majoritati parlamentare si ca presedintele Klaus Iohannis a facut o "declaratie institutionala" atunci cand a afirmat ca doreste sa lucreze cu un guvern PNL si cu un alt premier.

Intrebat la Antena 3 cat de sigur este pe o scala de la unu la zece de mentinerea actualei majoritati parlamentare, Ponta a raspuns: "Este o apreciere subiectiva pana la urma. Eu zic ca noua".

"Pana acum, intr-o luna de eforturi mediatice si politice importante, s-au strans domnul Vanghelie cu domnul Geoana, pe care oricum nu prea e numarat la noi, ca sa fiu foarte sincer, stiu ca nici nu au votat vreunul dintre ei direct sau prin reprezentanti in 15 decembrie. Pe 15 decembrie am cerut un vot de incredere, am primit 377 de voturi, impotriva au fost 143 si dincolo de cateva foarte mici permutari cred ca e o majoritate solida care va guverna pana la alegerile parlamentare", a spus Ponta, intr-o interventie telefonica la Antena 3, potrivit Agerpres.

Referitor la afirmatiile presedintelui Klaus Iohannis cu privire la faptul ca isi doreste un nou prim-ministru si un guvern PNL, Ponta a sustinut ca presedintele a facut 'o declaratie institutionala'.

"Eu am vazut ce a declarat dl Iohannis si mai departe... ce isi doresc unii jurnalisti care il intervievau nu are nicio legatura cu declaratiile. A facut o declaratie institutionala, foarte clara. A zis: nu e treaba presedintelui sa schimbe majoritati si slava Domnului ca a zis acest lucru", a precizat premierul.