Demiterea lui Stejarel Olaru din functia de secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe arata care va fi soarta traseistilor plecati din PNL, afirma deputatul liberal Costel Alexe, care considera ca PSD se va "debarasa" si de cei aproximativ 500 de primari, consilieri locali si judeteni PNL si PDL care au migrat la PSD.

"PSD a inceput astfel, oficial, curatarea functiilor din fostul USL de catre traseisti rezultati din iesirea PNL de la guvernare. Traseistii vor incerca cu obstinatie sa revina in Partidul National Liberal prin negarea trecerii la PSD sau la PLR (lipsa adeziunilor oficiale), fie prin asumarea unul rol mincinos de 'dizidenti' ai Guvernului Ponta IV", afirma acesta, intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Acesta il acuza din nou pe Stejarel Olaru ca a avut, ca secretar de stat in MAE , "sarcina de a organiza actiuni propagandistice, in special in statele cu comunitati mari de romani la care era invitat Victor Ponta, fara rezultate concrete, totul controlat indeaproape, cu intalniri regizate, pentru a crea o imagine favorabila candidatului PSD la Presedintie".

"Stejarel Olaru este doar unul din zecile de cazuri in care functii asumate de PNL in cadrul USL au ramas ocupate, dupa ruperea aliantei, de catre aceeasi oameni care au migrat fie la PSD, fie la 'partidul autobuz' PLR, infiintat de Calin Popescu Tariceanu. Aceste functii fie s-au transformat repede in sinecuri, fie au rezultat intr-o compromitere totala a persoanelor respective, prin punerea in slujba PSD a acestora si a activitatii institutionale. Olaru a participat activ la campania lui Tariceanu la prezidentiale, fiind prezent in actiuni electorale si in staff-ul de campanie al fostului presedinte PNL", adauga acesta.