Presedintele Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei (UNPR), vicepremierul Gabriel Oprea, a reiterat, sambata, la Sinaia, necesitatea taxarii marilor averi, sperand ca in bugetul din 2016 sa se regaseasca si sumele provenite din aceasta sursa, transmite Agerpres.

Intrebat cand vede posibila implementarea acestui proiect de lege, Oprea a spus ca de la inceputul anului viitor se vor face demersurile pentru dezbaterea lui in Parlament.

"Speram ca din 2016 in noul buget se va regasi, pentru o perioada de un an, doi ani, de cat considera specialistii ca o sa fie nevoie de bani la buget", a spus Oprea.

Acesta si-a exprimat speranta ca se vor strange voturile pentru ca acest proiect legislativ sa fie adoptat, cu atat mai mult cu cat "peste 80% dintre romani doresc aceasta taxare a marilor averi".

"Eu cred ca vom strange (voturile - n.r.), Parlamentul va avea maturitatea necesara, speram sa ii convingem ca este nevoie pentru o perioada de doi, de trei ani, cat se considera, sa avem aceasta lege de solidaritate. (...) Atentie, peste 80% dintre romani doresc aceasta taxare a marilor averi", a precizat presedintele UNPR.

Gabriel Oprea a participat sambata, la Sinaia, la intrunirea Ligii Primarilor UNPR.