Un tanar a provocat, miercuri, un scurt incident la o masa rotunda la care a participat si fostul presedinte Ion Iliescu, barbatul spunandu-i fostului presedinte ca este "un criminal" si un "comunist murdar de sange", relateaza Mediafax.

Imediat dupa ce fostul presedinte Ion Iliescu si-a incheiat interventia la masa rotunda "25 de ani de libertate", organizata de Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989, un tanar aflat in spatele salii a afisat un cearsaf pe care scria cu vopsea rosie "Iliescu judecat pentru sangele varsat".

Tanarul i-a spus fostului sef al statului ca este "un criminal" si "un comunist murdar de sange". Incidentul a durat foarte putin, barbatul fiind scos din sala de agenti SPP si predat politiei.

Ion Iliescu a replicat ca este vorba de o "manipulare", acuzandu-l pe tanar ca a fost pus sa provoace aceasta situatie. Dupa incident, evenimentul desfasurat la Institutul Cultural Roman a continuat.

Printre invitati s-au aflat Dumitru Mazilu, Gelu Voican Voiculescu si Alexandru Mironov.

La sfarsit, fostul presedinte Iliescu a declarat ca incidentul a fost "o provocare".