Deputatul PSD Catalin Radulescu: Sebi Ghita, un drogat al partidului

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 5 decembrie 2014, 2:18 Actualitate | Politic

Deputatul PSD Catalin Radulescu l-a numit pe Sebastian Ghita "drogatul partidului" si cere capul liderilor organizatiilor unde PSD a pierdut alegerile, cum sunt cele din Cluj, Brasov, Bistrita, Timis, Covasna, Prahova, Constanta, Bucuresti sau Ilfov, scrie Stiripesurse.ro.

Potrivit sursei citate, deputatul Catalin Marian Radulescu a transmis urmatorul mesaj: "Am cerut in interiorul partidului meu ca, cei care nu se mai identifica cu liderii partidului sa plece, iar cei care au gresit sa se retraga din functiile politice. Dupa alegeri am cerut excluderea a patru oameni care au creat discutii si teme in campanie, timp in care noi ceilalti munceam sa scoatem un presedinte, am cerut excluderea asa cum stiti a domnilor Sova, Vanghelie, Ghita si Negoita. Iata ca doi dintre ei au fost exclusi iar altul si-a dat demisia. Cred ca e un prim pas. Insa daca ramanem aici nu am facut nimic. Pentru ca altfel meritocratia, competitia in partid va muri, pentru ca altfel toti noi ceilalti care desi aveam procese sau dosare nascocite, care aveam lideri anchetati sau arestati, am stiut sa ne facem treaba si am castigat. Si in judetele noastre cei din Diaspora si-au sunat parinti si rude, insa tot am castigat. Asa ca trebuie continuata analiza si masurile reparatorii, trebuie ca rezultatul sa primeze in obtinerea functiilor in partid, trebuie ca in ministere si in comisiile parlamentare sa fie pusi acum membrii de partid care provin din judetele care l-au scos pe premier castigator iar cei care au pierdut sa se retraga. Asta e al doilea pas daca dorim ca vreodata sa mai existe competitie in partid, pentru ca altfel exista pericolul real ca de acum incolo cei care au castigat sa nu se mai implice. Si cer liderilor nostii sa ceara tuturor organizatiilor judetene sa desemneze propuneri pentru ministrii si conducerea comisiilor parlamentare. Faceti dreptate. Pentru ca exista deja nemultumiri si e riscant. Am asistat zilele astea la afirmatii halucinante spuse de cativa ideologi de doi bani, ba ca am pierdut din cauza ca suntem asimilati ca si urmasii comunistilor, ba ca am pierdut din cauza coruptiei si celor cu dosare penale si ca ar trebui ca, Comunistii si cei cu dosare penale sa faca un pas inapoi sa se autosuspende sau sa fie suspendati. Acest ideolog drogat al partidului, care mai nou da lectii sau e un fel de purtator de cuvant fara mandat (un fel de SOVA 2), ar vrea sa plece un om onest ca Dl. Iliescu si dupa mintea lui toti din partid carora li se face un dosar penal din sesizari, denunturi si plangeri ar trebui sa plece. Ii amintesc acestui Euripide, ca si premierului i s-au facut plangeri penale, presedintele executiv e judecat, vreo 50 de parlamentari se judeca cu ANI, alti 30 se judeca cu DNA, vreo cateva sute de primari sunt in anchetele Dna, 15 presedinti de consilii judetene sunt anchetati sau judecati, cateva zeci de primari de orase si municipii. Si dupa viziunea dansului (ce tupeu cu cateva zeci de dosare) ar ramane in partid dansul si cativa tineri care nu au fost in stare sa atraga tineretul langa partid (acestia votand masiv impotriva), nu au fost in stare sa contrapondereze mesajele celorlalti pe Facebook (desi sunt mari softisti) si nu au fost in stare sa inteleaga ca, trebuiau facute sectii suficiente de votare in Diaspora pentru a nu crea o tema in tara. E momentul ca partidul sa revina la intelepciune, la modestie, la bun simt, sa eliminam de langa noi pe cei increzuti si ipocriti, sa punem in functii pe cei care au fost fideli premierului PONTA si vicepremierului Dragnea si care au castigat, iar ceilalti din Cluj, Brasov, Bistrita, Timis, Covasna, Prahova, Constanta, Bucuresti, Ilfov, etc. sa se retraga din functii. Nu ne ignorati pe cei care am crezut si credem in conducerea partidului si am scos rezultatele cerute. Avem nevoie in partid atat de oameni onesti cum e Dl Iliescu, de oamenii vechi din partid, care chiar daca trec prin anumite momente acum, sunt nevinovati pana la o Sentinta definitiva, avem nevoie de toti parlamentarii, avem nevoie si de tineri (dar nu neaparat in primul esalon). Si inca ceva dle GHITA si altii, suntem unii dintre noi foarte vechi in acest partid care am participat la Revolutia din ’89 impotriva tocmai a comunismului, asa ca teoria cu comunismul e lipsita de sens si bun simt. Avem nevoie acum sa fim uniti, sa sustinem guvernul si sa continuam masurile bune pentru oameni in acesti doi ani."





















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

3540 vizualizari

  • +11 (11 voturi)    
    Cangrena a cam ajuns la os (Vineri, 5 decembrie 2014, 2:48)

    EMP [utilizator]

    Iata cum gandeste un deputat al partidului de guvernamant. "30 de parlamentari se judeca cu DNA", de parca DNA-ul ar fi o corporatie care se distreaza dand oamenii in judecata. N-ati inteles nimic domnule deputat, oamenii au votat de fapt impotriva mafiei politico-economice pe care doriti sa o protejati. Nu sunteti cu nimic mai bun decat Ghita sau ceilalti proaspat demisi din partid, care in treacat fie spus au fost eliminati doar ca sa se asigure Victor Ponta ca n-are cine sa-l concureze intern.
    • +3 (3 voturi)    
      Putregaiu` strange randurile (Vineri, 5 decembrie 2014, 5:05)

      Excelsior [utilizator] i-a raspuns lui EMP

      ...
      • +3 (3 voturi)    
        psd, o latrina infecta (Vineri, 5 decembrie 2014, 6:23)

        Phil Austin [utilizator] i-a raspuns lui Excelsior

        plina de viermi grasi care se mananca intre ei. sunt destinati descompunerii in untura proprie. scarbos spectacol.
    • 0 (0 voturi)    
      limita drepturilor politicienilor, 8 - culcat (Vineri, 5 decembrie 2014, 8:32)

      ViR [utilizator] i-a raspuns lui EMP

      politicienii se judeca cu DNA pentru drepturile uzurpate. ...am stiut sa ne facem treaba si am castigat. Si in judetele noastre cei din Diaspora si-au sunat parinti si rude, insa tot am castigat. Asa ca trebuie continuata analiza si masurile reparatorii, trebuie ca rezultatul sa primeze in obtinerea functiilor in partid, trebuie ca in ministere si in comisiile parlamentare sa fie pusi acum membrii de partid care provin din judetele care l-au scos pe premier castigator iar cei care au pierdut sa se retraga. Asta e al doilea pas daca dorim ca vreodata sa mai existe ... Si aici este de lucru pentru justitie, este vorba de autodenuntare si se impune o Autosesizare ! mai ales ca n-au reusit sa-l scoata pe PM la general. Ce fel de munca au dus ei in timpul alegerilor ? acum cateva zile, cineva scria in gluma ca in dubai iti intra praful pe nas - iata si confirmarea ! Este nevoie de mai multe precizari ? poate fi exclus din p$d !
  • +4 (4 voturi)    
    apropo de comunisti (Vineri, 5 decembrie 2014, 2:53)

    tenguerro [utilizator]

    Nu stiu cine-i domnu' dar din exprimare imi dau seama ca e un fost (inca) tovaras, probabil director de uzina
    • +2 (2 voturi)    
      Nu e "exprimare" ci e defulare... (Vineri, 5 decembrie 2014, 7:07)

      ofCAER [utilizator] i-a raspuns lui tenguerro

      Iata ce "exprima" impricinatu' ast' vara (Evenimentul zile, 26.0 a.c.): “Va veni vremea schimbării si de la Kovesi în jos în DNA vor plăti. Vor avea zeci de dosare penale și vor ajunge acolo unde i-au băgat sau au vrut sa bage pe cei nevinovați ... Va veni momentul Decembrie. Și va trebui să se plătească pentru toate aceste abuzuri și crime ... Răspundeti pentru dosarele politice, pentru oamenii închisi politic sau fără probe, pentru pensionarii uciși, pentru că ați ascultat de ordinele unui dictator care v-a spus să faceți milioane de dosare și să băgati milioane de oameni în puscării. Ați fost complici la această tentativă de genocid. Țara are nevoie de liniște, românii au nevoie de calm, să nu se mai teamă să vorbească la telefon, sau pe stradă. Ați făcut destul rău
      Momentu' decembrie a venit da' dr. mongoloid nu l-a mai nimerit, asa incit Ca. Ma. Ra. da pe dinafara...
  • +2 (2 voturi)    
    Oare si WcP isi trage pe nas mitomania ? (Vineri, 5 decembrie 2014, 5:13)

    Plagarus [utilizator]

    Asa se explica apetenta prietenoasa cu codul penal al PSDerbedeilor ?!
  • +2 (2 voturi)    
    revine ideologia p$d in forta (Vineri, 5 decembrie 2014, 8:50)

    ViR [utilizator]

    colcaie p$d de oamenii vechi din partid - cu dosare peste dosare nascocite , de oameni onesti dintre care s-a format guvernul cel mai cinstit din ultimii 25 + 50 de ani
  • +2 (2 voturi)    
    Daca vreti va adaug! (Vineri, 5 decembrie 2014, 12:22)

    TRAHANACHE [utilizator]

    subtitrarea la ce a spus " rahatul" asta rau mirositor de Radulescu:

    Jos cu cei care n-au stiut sa fure la alegeri precum oamenii nostri din Teleorman, Dolj, Gorj, Waslui, Vrancea etc!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version