Vicepresedintele PSD Robert Negoita se intreaba, intr-o postare pe Facebook, de ce nu ar fi cooptate in noul guvern PNL si PMP, daca tot se discuta despre o remaniere in urma careia se pare ca vor fi in noul cabinet mai toate partidele, aratand ca s-ar ajunge astfel la un guvern de uniune nationala.

Robert NegoitaFoto: Agerpres

"Daca tot discutam despre o remaniere de guvern, in urma careia se pare ca vom avea in noul cabinet toate partidele (PSD, UNPR, PC, PLR, PPDD si UDMR - care este la ora aceasta la guvernare), de ce sa nu cooptam in noul cabinet PNL si PMP? Vom avea, astfel, un guvern de uniune nationala si, implicit, garantia unui act guvernamental echilibrat, cu larga sustinere in Parlament", mentioneaza Negoita in textul postat joi pe contul sau de Facebook, potrivit Mediafax.

El sustine ca aceasta ar fi "o conditie absolut necesara in perspectiva anului viitor, ce se anunta plin de provocari atat pe plan intern, cat si extern".

"Un astfel de guvern, intr-o coabitare cu ceea ce eu sper sa fie un altfel de presedinte - Klaus Iohannis, poate reprezenta o reactie inspirata a clasei politice in urma votului din noiembrie. In plus, aceasta mutare va fi si pe placul noului presedinte ales, care astazi declara ca este nevoie de un guvern care sa aiba in vedere si masuri de dreapta...", mai sustine Negoita.