Presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a negat sambata ca ar fi dat vina pe americani pentru pierderea alegerilor, insa surse apropiate discutiilor de joi din interiorul partidului au redat pentru HotNews.ro cat mai fidel declaratiile acestuia. Liviu Dragnea le-ar fi spus baronilor partidului ca tot ce s-a intamplat in online nu a fost o chestiune fireasca si a fost cu siguranta influentata de "cei care detin butoanele mari". Din discutie a rezultat ca ar fi vorba de Google si Facebook. Potrivit surselor HotNews.ro, catre sfarsitul discutiilor, cand s-a ajuns la excluderi, Dragnea a spus ca Mircea Geoana a mers la Ambasada Statelor Unite la Bucuresti sa-i parasca pe Victor Ponta si pe Liviu Dragnea ca "nu sunt lideri buni".

Amintim ca presedintele executiv al PSD a negat, vineri seara, ca ar fi spus in sedinta de joi a Comitetului Executiv al PSD ca americanii s-ar fi opus ca Victor Ponta sa devina presedinte al Romaniei, asa cum afirmase Marian Vanghelie, precizand ca a trimis si o scrisoare amabasadei SUA in care infirma acest lucru. "Nimeni n-a vorbit la acea discutie de sase ore (sedinta CExN al PSD - n.red.) despre implicarea unei alte tari in aceste alegeri. Eu am explicat ca Facebook-ul este o retea de socializare americana, dar pe care au folosit-o romanii si s-au socializat pe Facebook si s-au hotarat sa voteze impotriva noastra, dar au votat romanii", a afirmat Liviu Dragnea, la RTV, potrivit Stiripesurse.ro.

Dragnea a adaugat ca "Daca Marian Vanghelie a inteles ca folosind o retea de socializare de sorginte americana deci american, asta este in mintea lui. De altfel, eu am si trimis o scrisoare oficiala Ambasadei SUA sa ii asigur ca nici eu, nici altcineva din PSD nu a purtat asemenea discutii si ca ii asiguram in continuare de tot sprijinul nostru pentru parteneriatul strategic si ca apreciem relatia stabila dintre Romania si SUA".

Marian Vanghelie declarase, joi seara, dupa excluderea sa din PSD, ca Dragnea a justificat esecul alegerilor dand vina pe americani. "Dragnea ne-a povestit ca Ponta a fost foarte bun, cel mai bun candidat de cand a existat PSD. Ne-a spus ca americanii sunt de vina si ca noi nu putem sa castigam alegerile. E adevarat ca am pierdut jocul cu Facebookul, cu tinerii. Au considerat cu totii ca noi suntem la putere si ca o sa luam tot 70 la suta, cum am luat cu USL", a declarat edilul sectorului 5 la emisiunea "Jocuri de Putere" de la Realitatea TV.

Mircea Geoana, Marian Vanghelie si Dan Sova au fost exclusi joi din PSD, decizie luata in sedinta Comitetului Executiv National, in urma propunerii lui Victor Ponta, cu 80 de voturi "pentru", doua impotriva si doua abtineri.

In sedinta CExN, care a durat mai bine de 6 ore, au existat doua propuneri, una de suspendare a celor trei si una de excludere, fiind votata cea de excludere.