România respiră.

Pentru prima oară în 25 de ani, democraţia românească a arătat că a început să îşi creeze anticorpi. Intr-o prezenţă la vot inimaginabilă cu câteva zile în urmă, România a zis stop. Stop umilinţei. Stop imposturii. Stop minciunii promovată la rang de politică de stat. Stop manipulării.

Briza libertăţii a bătut duminică şi la Mizil. Partea bună e că prezenţa la vot a fost cu aproape 1000 de persoane mai mare decât în mod obişnuit. Dar aproape 61% dintre mizileni au ales să voteze cu Victor Ponta, după ce, în primul tur, Mizilul a fost singurul oraş din Prahova unde Victor Ponta a avut peste 50% din voturi.

Nu vă grăbiţi să aruncaţi cu piatra în cei ce au votat Victor Ponta. E inutil. E contra-productiv. Nu duce decât la creşterea resentimentelor între simpatizanţii celor 2 curente politice. E timpul pentru o altă abordare.

De ce acest vot masiv pentru Victor Ponta este toxic? Pentru că el e doar partea vizibilă a unui aisberg. Partea care nu se vede ne spune mai mult. Ne spune că Mizilul pierde trenurile oportunităţilor. Ne spune că societatea mizileană a devenit una refractară la schimbare. Ne spune că oamenii dispuşi să îşi pună la bătaie reputaţia sunt puţini. Ne spune că ne-am închis în noi şi nu mai vrem să ştim de cele ce se petrec în jurul nostru. Ne spune că lăsăm anii să treacă pe lângă noi. Ne spune că ne mulţumim cu puţin.

Am să vă spun o istorie scurtă şi amară. Cu câteva luni în urmă, eram la firma unui prieten, care are un fiu ce era în clasa a XII-a la momentul respectiv. Fiul îşi făcea temele la un birou, cufundat în treabă. I-am spus ceva de genul: “Tânărul e mare acum, vei avea ajutor la firmă, pentru că visul lui e să rămână la Mizil”. S-a lăsat liniştea şi tânărul a ridicat privirea la noi. In ochii lui era o combinaţie de şoc şi oroare. Privirea spunea “cum s-ar putea cineva gândi că un tânăr şi-ar dori să rămână în Mizil?”.

Aici am ajuns, ca tinerii să îşi dorească să plece din Mizil. Oriunde. La Ploieşti sau Bucureşti. In Italia sau Spania. E dureros şi e înfricoşător, dar e de înţeles în acelaşi timp.

Au trecut europarlamentarele. Au trecut prezidenţialele. De acum, avem liniştea să ne întoarcem privirea către Mizil. Spre viaţa de zi cu zi, care nu mai depinde de Ponta sau de Iohannis. Dacă nu facem nimic, Mizilul moare. Moare cu fiecare generaţie care pleacă la facultate şi nu se mai întoarce. Moare cu fiecare mizilean care alege calea exilului. Aproape toţi aveţi pe cineva drag departe, cineva pe care îl vedeţi de 2 sau 3 ori pe an şi cu care ardeţi de dor să mai vorbiţi la telefon, preţ de câteva secunde.

Două sunt direcţiile de acţiune. Prima priveşte chestiunea economică. Economia locală e fragilă. Firmele sunt puţine şi cu forţă financiară redusă, nereuşind să genereze suficiente locuri de muncă. Investitorii din afară lipsesc aproape cu desăvârşire. Fără dezvoltare economică, nu avem locuri de muncă. Fără dezvoltare economică, nu avem plătitori de taxe şi impozite. Fără dezvoltare economică, ne pierdem libertatea şi suntem în permanenţă dependenţi de bani din afară, fie că vorbim de banii pe care mizilenii din străinătate îi trimit celor rămaşi la Mizil, fie că vorbim de banii pe care Consiliul Judeţean îi transferă, când şi când, bugetului local. Statul cu mâna întinsă înseamnă doar supravieţuire şi nimeni n-a prosperat până acum în acest mod. Fără dezvoltare economică, va veni ziua în care nu vom mai avea bani nici pentru şcoli, nici pentru spital, nici pentru festivaluri culturale. Dezvoltarea economică locală este cheia prosperităţii şi trebuie să fie prioritatea absolută a oricărui program de revitalizare a Mizilului.

A doua direcţie priveşte participarea noastră la viaţa comunităţii. Cu câteva excepţii punctuale, mizilenii s-au închis în propriile case şi în propriile suflete. Mizilenii nu mai visează. Mizilenii nu mai aşteaptă nimic de la cei din jur. Ideile nu mai circulă, nu mai sunt dezbătute decât, eventual, în grupuri mici şi pe şoptite. Suntem atenţi să nu supărăm prin ceea ce spunem sau prin ceea ce facem. Nu, nu din politeţe, ci din frică.

Oameni buni, e viaţa voastră şi e oraşul vostru. Nu mai lasaţi anii să treacă pe lângă noi. Ieşiţi la lumină şi propagaţi-vă ideile. Nu vă fie frică, nimeni nu vi le va fura. Transformaţi-le în afaceri. Luptaţi pentru principii şi valori. Construiţi un oraş care să atragă oamenii, nu să îi alunge.

România respiră. Prin prezenţa masivă la vot de duminică, din România sau de departe (indiferent de ce am votat), românii le-au transmis politicienilor că îşi vor ţara înapoi. Că nu mai vor să fie umiliţi, furaţi, minţiţi. Mizilul cât va mai sta deoparte?

Ieşind la vot în număr atât de mare, aţi arătat că vă pasă de România şi vă pasă de Mizil. Acum e timpul să trecem la faza următoare: eliberaţi ideile şi ideile vă vor elibera.