Vicepremierul Gabriel Oprea a votat, duminica, la ora 7:00, imediat dupa deschiderea urnelor, el spunand ca a votat pentru "o Romanie a progresului, pentru o Romanie puternica si unita", transmite Mediafax.

Vicepremierul Gabriel Oprea a ajuns la vot la ora 7.00, la sectia de votare nr. 952, organizata la Scoala gimnaziala nr. 150 "Sf. Elefterie" din Bucuresti.

"Am votat pentru progresul Romaniei, pentru o Romanie puternica si unita", a afirmat Gabriel Oprea.

El a mai spus ca aproape 60.000 de politisti, jandarmi si pompieri "sunt la datorie" duminica, astfel incat votarea sa se desfasoare cu respectarea legii.

"Acum, aproape 60.000 de politisti, jandarmi, pompieri sunt la datorie si isi vor face datoria pentru respectarea legii si pentru ca votul sa reflecte exact vointa romanilor", a spus ministrul Administratiei si Internelor.

Sectiile de votare pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale s-au deschis, duminica, la ora 07.00, fiind asteptati la vot 18.281.625 de alegatori.