Biroul Electoral Judetean Galati a decis, sambata, inlaturarea afiselor cu sigla USL de pe panourile electorale din judet, decizia fiind luata in urma unei sesizari a ACL, care a motivat ca alegatorii pot fi indusi in eroare prin astfel de materiale.

Potrivit presedintelui PNL Galati, deputatul Victor Paul Dobre, langa sediul partidului, aflat in zona centrala a municipiului Galati, pe un panou de afisaj electoral exista un afis cu sigla USL, iar reprezentantii ACL s-au adresat Biroului Electoral Judetean (BEJ), relateaza Mediafax.

Membrii BEJ, reuniti sambata in sedinta, au analizat sesizarea formulata de ACL si au admis, cu majoritate de voturi, plangerea formulata, dispunand inlaturarea afiselor electorale care au sigla USL din toate locurile pentru afisaj electoral din judet.

In motivarea deciziei, publicata sambata pe site-ul Prefecturii Galati, BEJ arata ca locurile speciale pentru afisaj electoral pot fi folosite numai de catre candidatii la functia de presedinte si de partidele care i-au propus, mentionind ca "Victor Viorel Ponta este candidat la alegerile prezidentiale din 2014 din partea formatiunii politice Alianta Electorala PSD-UNPR-PC".

"Locurile de afisaj electoral pot fi folosite de Alianta Electorala PSD-UNPR-PC si de candidatul acesteia, domnul Victor Viorel Ponta. Locurile de afisaj electoral nu pot fi folosite de formatiuni politice care nu au propus candidat pentru functia de presedinte al Romaniei in anul 2014. Cum USL nu a propus candidat la functia de presedinte in anul 2014, aceasta formatiune nu poate folosi panourile de afisaj electoral, iar sigla sa nu poate fi folosita de un candidat care este propus de o alta formatiune politica. Orice alta interpretare ar fi de natura a induce in eroare alegatorii in legatura cu formatiunile politice care au propus candidati", se precizeaza in decizia BEJ.

Reprezentantii BEJ mai spun ca, "din verificarile facute pe site-ul Tribunalului Bucuresti, Partidul Liberal Reformator (PLR) nu exista ca formatiune politica legal inregistrata, astfel ca asocierea siglei USL cu acest partid pe afisele electorale este, de asemenea, de natura a induce in eroare alegatorii".

De partea cealalta, reprezentantii PSD Galati spun ca nu au cunostinta despre existenta unor astfel de materiale purtand sigla USL pe panourile electorale si considera ca este vorba despre "actiuni provocatoare, puse la cale de adversarii politici".

"Noi am facut o campanie pozitiva, iar aceasta s-a incheiat vineri seara prin acel miting electoral. Nu stiu nimic despre asemenea materiale electorale, dar consider astfel de actiuni ca fiind provocatoare si nu fac altceva decat sa tulbure linistea inainte de alegeri", a afirmat vicepresedintele filialei judetene Galati a PSD, deputatul Florin Paslaru.

In judetul Galati, 522.281 de persoane cu drept de vot sunt asteptate, duminica, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale, fiind amenajate 436 de sectii de votare.