​Monica Macovei a lansat un indemn romanilor sa iasa la vot duminica si a vorbit, intr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, despre protestele de vineri seara din intreaga tara. Ea afirma ca Ponta si PSD i-au divizat pe romani, asemenea anilor '90, insa romanii au aratat ca sunt liberi si puternici, "uniti impotriva coruptiei".

Mesajul europarlamentarului:

"Ponta și PSD i-au divizat pe români și i-au pus să se urască unii cu alții pe criterii religioase, pe grupe de vârstă sau dacă sunt în țară ori în diaspora. Campania lui Ponta a lăsat în urmă români mai săraci, mai dezbinați și mai multă ură. O astfel de campanie de dezbinare a românilor nu s-a dus în România din anii '90, de la Iliescu.

Aseară însă, românii au arătat ca sunt liberi, puternici și uniți împotriva corupției, hoției, minciunii și clanurilor mafiote din PSD. Vocea românilor din stradă a fost un semnal de transformare pentru întreaga clasă politică românească.

Victor Ponta nu poate fi președintele României deoarece el este deja președintele grupului de crimă organizată care ucide și sărăcește România. Duminică votez în consecință.

Haideți mâine la vot și îndemnați-i și pe alții să voteze să ne luam România înapoi."