Premierul Victor Ponta a anuntat in dezbaterea de la B1 TV ca Institutul National de Statisca "va anunta vineri ca in T3 (trimestrul trei) avem crestere economica peste 1% si ca in primul trimestru s-a recalculat si nu am fost niciodata in recesiune." Premierul, care nu a lamurit de unde stie deja statisticile INS, mai spune ca Romania va avea la finalul anului o crestere de intre 2% si 2,5%.

Fostul ministru de Finante, economistul Ionut Popescu, povesteste pe contul sau de facebook ca, in perioada cand era ministru, a cerut INS sa primeasca si el datele cu o seara inainte ca sa poata rapsunde intrebarilor presei, dar reprezentantii INS l-au refuzat pe motiv ca s-ar incalca neutralitatea institutiei".

"Ponta mizeaza pe ceea ce va anunta Institutul de Statistica vineri, ceea ce inseamna ca el stie ce se va anunta! Ca sa intelegeti cum stau lucrurile: cand eram la minister se intimpla deseori ca, atunci cand ieseam dintr-o intilnire de dimineata, ziaristii sa ma intrebe ce cred despre niste date statistice abia anuntate in acea dimineata, dar pe care eu nu le vazusem inca. Am sunat-o pe doamna care conducea atunci Statistica si am rugat-o sa-mi trimita si mie datele la minister macar cu o seara inainte de a le anunta public, pentru a nu mai fi intrebat dimineata despre niste cifre despre care nu luasem la cunostinta ! Doamna mi-a raspuns : "D-le ministru, cum puteti sa-mi cereti asa ceva, asta afecteaza neutralitatea institutiei noastre !" N-am mai sunat-o niciodata, si asteptam sa aflu datele in acelasi timp cu restul lumii, desi in spatiul public exista ideea ca ministerul de finante "smechereste" datele impreuna cu Statistica. Acum, este evident ca Statistica furnizeaza informatii pe care premierul ar trebui sa le afle exact atunci cand le afla toata lumea..."

Fondul Monetar International a cerut la inceputul lui niembrie Romaniei sa nu puna in pericol progresele realizate in ultimii ani in privinta tinerii sub control a cheltuielilor, in conditiile in care guvernul condus de Victor Ponta pare ca va incheia anul viitor programul cu institutia financiara, transmite agentia Reuters.

Romania are ca obiectiv pentru acest an un deficit bugetar de 2,2%, cu mult sub cel de 7,2% inregistrat in 2009. Ponta a semnalat in octombrie intentia de a mentine tinta unui deficit de 1,4% pentru 2015, noteaza Reuters.

Comisia Europeana a avertizat pe 4 noiembrie ca Guvernul va fi nevoit sa creasca taxe sau sa taie cheltuieli pentru a compensa scaderile de venituri prognozate in 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stalp si a accizelor, in caz contrar urmand ca deficitul bugetar sa urce la 2,8% din PIB.