Presedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat marti ca cei 300-350 de primari care au parasit PNL si PDL prin intermediul OUG 55 privind migratia politica sunt "tradatori" buni plecati si vor mai face politica pana la alegerile din 2016, cand vor fi schimbati din functii si nu vor mai avea sustinere.

"Din 1.500 de primari, cam atata am avut, cea mai mare parte a hotarat ca locul lor este acolo alaturi de noi in Alianta Crestin Liberala, respectiv fiecare in PNL sau in PDL (...). Celorlalti, ce sa le spun, oameni slabi, care au cedat la promisiuni, au cedat la presiuni, au cedat la povesti si s-au dus. Bine ca s-au dus, fiindca acuma intram intr-o lupta grea, o lupta foarte grea. Prezidentialele sunt cele mai grele alegeri si este bine pentru noi ca ne-am curatit inainte de acest prim tur de scrutin. Dati-va seama ca acesti 300 sau 350 de primari, cati or fi fost, ar fi ramas la noi. Fiecare dintre ei un potential tradator, si atunci este posibil sa se fi creat o problema in timpul alegerilor", a declarat Iohannis, la Realitatea Tv, potrivit agentiei Mediafax.

El a mentionat ca primarii care au plecat din PNL si PDL sunt "buni dusi", dar nu vor ramane pentru mult timp in acele functii.

"Ei nu or sa aiba multa politica in fata. In 2016 sunt alegeri locale, sunt alegeri parlamentare. La alegeri locale credeti ca PSD ii va pune tot pe acesti tradatori sa candideze? Tot pe oamenii lor ii vor pune sa candideze si vor castiga ei acolo si acesti tradatori vor fi scosi din politica (...). Daca ei au crezut ca pot sta pe doua scaune, ei, practica le va arata ca nu se poate", a mai afirmat liderul PNL.

Iohannis a precizat ca inclusiv in situatia in care ar castiga alegerile prezidentiale PNL nu va avea nevoie de cei care au tradat partidul.

"Odata plecati, sunt buni plecati. La revedere", a mai spus presedintele PNL.

El a mai spus ca va propune schimbarea legislatiei electorale pentru alegerea parlamentarilor astfel incat numarul acestora sa fie "considerabil mai mic".