Premierul Victor Ponta, aflat intr-un turneu electoral printre romanii din Diaspora, a fost huiduit duminica la Madrid, relateaza stiripesurse.ro.

Potrivit site-ului citat, presedintele PSD a participat la slujba de duminica la o biserica ortodoxa romaneasca din capitala Spaniei. La iesire, el a fost abordat de mai multi participanti la slujba cu diverse probleme, in timp ce alte persoane l-au huiduit.

"Domnule prim-ministru, faceti ceva si pentru cei din afara tarii", "Demisia" si "Pleaca acasa", i-au strigat cei adunati in fata bisericii.

Potrivit sursei citate, raspunsul premierului la plecare a fost: "Voi demisiona dupa ce voi ajunge la Cotroceni".

Reamintim ca si vineri, in timp ce se afla intr-o vizita electorala in municipiul Arad, Victor Ponta a fost intampinat cu proteste si huiduieli.