UNPR anunta ca luni va incheia un protocol de colaborare cu Partidul Alianta Democrata a Romilor (PADR), condus de Dorin Cioaba, privind sustinerea candidaturii lui VictorPonta in campania electorala pentru Presedintie, transmite Mediafax.

Conform unui comunicat al UNPR remis duminica, protocolul va fi semnat de catre secretarul general al Uniunii, Neculai Ontanu si de catre presedintele PADR, Dorin Cioaba.

Protocolul va fi semnat la sediul UNPR.

Autointitulatul rege international al romilor, Dorin Cioaba, a anuntat, vineri, ca Partidul Alianta Democrata a Romilor (PADR), "primul partid politic al romilor", a fost inregistrat, existand o sentinta definitiva in acest sens de la Tribunalul Bucuresti.

El a explicat ca, prin infiintarea PADR, a dorit sa le ofere "tinerilor din comunitate un partid in care sa poata sa se inscrie, in care sa vina cu ideile lor, cu spijinul lor pentru a face ceva pentru comunitatea romilor".

"Am avut foarte mari probleme cu partidele parlamentare sau traditionale pentru ca nu au acceptat membri din randul comunitatii noastre de romi sau, daca i-au acceptat, doar la nivelul de simplu membru. Nu exista oameni din comunitatea de romi pusi in anumite functii, facand exceptie unii care s-au dezis de nationalitatea lor", a sustinut Dorin Cioaba.

El a afirmat ca ar fi vrut sa aiba un candidat propriu pentru alegerile prezidentiale, "chiar daca nu cu sanse reale, dar ca un botez al partidului, pentru a vedea daca romii dau votul acestui partid".

In legatura cu alegerile prezidentiale, Dorin Cioaba a afirmat ca "oferta este cea mai slaba care a fost vreodata".

"Oferta politica este cea mai slaba care a fost vreodataa. Vedem politicieni care se deghizeaza in mascarici, isi pun casca. Fac referire la doamna Udrea, nu stiu la ce o ajuta daca va ajunge la Cotroceni, poate sa nu arunce oamenii cu pietre, cu sticle. Nici ceilalti candidati nu vor sa prezinte un program politic. Domnul Tariceanu nu vine cu nimic care sa ajute romii. Domnul primar Iohannis nici atat, el e atat de sus ca n-are ochi pentru comunitatea de romi", a spus Dorin Cioaba.

Intrebat ce parere are despre Victor Ponta, Dorin Cioaba a precizat: "Asteptam de la domnia sa un program. Eu, dupa parerea mea, ar fi candidatul care ar avea sanse reale sa ajunga presedintele Romaniei, dar, daca isi doreste voturile noastre, este asteptat la masa tratativelor, in sensul de a prezenta un program pentru romi".

Dorin Cioaba a precizat ca PADR are filiale in toate judetele tarii.

Actele de inregistrare a Partidului Alianta Democrata a Romilor (PADR) au fost depuse in 8 aprilie la Tribunalul Bucuresti.