Monica Macovei, candidat independent in alegerile prezidentiale, a comentat lansarile contracandidatilor sai spunand ca toate au fost "banale", cu exceptia lansarii "faraonice" a lui Victor Ponta pe Arena Nationala, fiind necesara insa o verificare a surselor de finantare a evenimentului organizat de PSD-UNPR-PC, relateaza Agerpres.

Monica MacoveiFoto: Hotnews

"Lansarea de la Arena Nationala, faraonica, identica cu ceea ce facea Ceausescu, dovedeste si probleme psihice de ego si grandomanie. Intrebarea serioasa este: 'Cu ce bani a facut asta?'. Daca a facut cu banii PSD, atunci sa fie controlati - sa se calculeze cheltuielile si ce au ei in conturi la PSD. Sa vedem daca erau de acolo sau daca sunt bani adusi cu punga. Daca sunt si bani de la Guvern, atunci cu atat mai mult ii vrem inapoi ca sunt banii nostri din taxe si impozite si este infractiune ce a facut Ponta", a declarat Monica Macovei duminica, intr-o conferinta de presa.

"Celelalte lansari au fost banale, ca si campaniile pe care asa le fac de 25 de ani. Isi misca activul de partid cu autobuzele, le dau o punga cu mancare si unii le mai dau si ghiozdane, desi e interzis de lege", a adaugat fostul ministru al Justitiei.

Referitor la propria lansare, Monica Macovei a tinut sa precizeze ca "ultimul va fi cel dintai".

"Eu voi lansa pe bucati si prin evenimente si prin munca. (...) La noi campania este atipica, cu oameni normali, voluntari si lansarea va fi la fel", a mai spus aceasta.