Presedintele PNL, Klaus Iohannis, a afirmat joi, la Resita, ca mentine optiunea declarata de a nu primi in partid traseistii politici care ar putea dori sa se integreze in urma ordonantei privind alesii locali, adoptata recent de Guvern, transmite Agerpres.

"Vom respecta ceea ce am spus. Nici nu cred ca este cazul sa spun ca Ordonanta 55 este foarte discutabila. Dupa parerea specialistilor nostri in drept, este neconstitutionala din cel putin trei motive, iar primarii care se folosesc de prevederile acestei ordonante risca, in cel mai scurt timp, dupa ce va fi anulata de Curtea Constitutionala, sa se gaseasca in situatia de a fi demisi. E un joc foarte riscant modul PSD-ului de a crea, pentru propriul candidat si pentru partid, cu cateva saptamani inainte de alegerile prezidentiale, un avantaj", a sustinut Klaus Iohannis.

El a adaugat ca sunt fosti colegi de partid care cauta tot felul de explicatii pentru a le spune oamenilor de ce pleaca la alte formatiuni politice.

"Cauta explicatii pentru a le spune acestora de ce trec la noul UNPR, numit PLR, sau la alte formatiuni foarte interesante si atunci, sigur, una din explicatiile cele mai simple este sa spuna ca nu este de acord cu noul presedinte. Eu nu sunt nici anti-basist, nici pro-basist. Eu am intrat in politica pentru a schimba lucrurile si exact din acest motiv vreau sa devin presedintele Romaniei, pentru a schimba modul in care se face politica in aceasta tara. Vreau o politica cu mai putina galagie si mai multe rezultate, o politica cu mai putin spectacol si mai multe solutii si vreau sa contribui semnificativ cu mai multe proiecte politice pentru viitor. Dupa parerea mea, politicianul Traian Basescu este de domeniul trecutului", a sustinut Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidentiale.

Potrivit acestuia, cei care au plecat pana in prezent din PNL nu au facut-o din acest motiv, ci pentru ca 'acolo se pregateste o intrare, poate, la guvernare, sau niste cadouri electorale'.