Deputatul PSD, Viorel Hrebenciuc, spune intr-un interviu la RFI ca in cazul in care Victor Ponta va fi ales presedinte, "nu ar fi o drama daca viitorul premier ar fi din afara PSD". Cat despre sefia partidului, parlamentarul precizeaza ca "nu va fi o lupta atat de acerba pe cat se anticipeaza. Colegii vor sta de vorba si cel mai bun va castiga, fara sa aiba prea multa concurenta".

Ce scenarii au social-democratii pentru perioada post-Ponta, in cazul in care actualul premier devine presedintele Romaniei? Viorel Hrebenciuc spune ca lupta pentru sefia PSD nu va fi una acerba: "Am vorbit si aseara cu colegii mei, ii cunosc relativ bine pe toti si sunt convins ca nu va fi o lupta atat de acerba pe cat se anticipeaza. Asta inseamna ca pana la urma sunt convins, colegii vor sta de vorba si cel mai bun va castiga, fara sa aiba prea multa concurenta".