Plata taxei de trecere a podului peste Dunare de la Fetesti - Cernavoda va fi suspendata permanent la sfarsit de saptamana, o rezolvare romaneasca generata de faptul ca CNADNR este incompetent in a identifica un sistem in care soferii sa achite taxa fara a sta la coada, a anuntat joi premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

"Am reusit ca intotodeauna, cand o institutie sau o companie nu e in stare sa rezolve o problema simpla, CNADNR a reusit sa faca tot o catastrofa la bariera de la Fetesti. Oamenii cred ca nu se mai duc in vacanta de groaza ca... nu stiu cum s-au gandit orele alea, poate gandesc eu mai bine si ii anuntati ca de vineri pana luni nu se plateste acolo, la Fetesti. Tinem oamenii pentru 13 lei, ne batem joc de ei si faptul ca CNADNR e atat de incompetent incat nu e in stare sa faca un sistem sa poata oamenii sa treaca mai repede, sa plateasca, nu e vina oamenilor", a spus Ponta in sedinta de guvern.

El i-a spus ministrului Transporturilor, Ioan Rus, ca stie ca mai mult merge spre Transilvania decat spre litoral, dar poate arata ca exista o solutie de rezolvare la "ce nu au fost in stare astia sa faca atatia ani", deoarece nu a fost gasit inca un om suficient de inteligent sa prezinte un sistem in care soferul sa poata achita taxa fara a astepta la rand 2-3 ore.

"Deocamdata, rezolvam romaneste, adica ridicam bariera trei zile, dar eu am speranta ca dumneavoastra, cu spiritul antreprenorial, reusiti sa gasiti o solutie ca sa nu ne mai batem joc de oameni", i-a spus Ponta ministrului.

Sistarea platii taxei de pod la sfarsit de saptamana a intrat in vigoare la 4 iulie si este valabila pana la 31 august.

Initial, masura a fost aplicata de CNADNR pe sensul Bucuresti - Constanta in intervalul 18:00 - 24:00, in zilele de vineri, si simbata intre orele 06:00 si 12:00, iar pe relatia Constanta - Bucuresti soferii au fost scutiti de plata taxei duminica, intre 16:00 si 24:00.

Ulterior, din 25 iulie, intervalul orar din zilele de week-end in care soferii nu platesc tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunare de la Fetesti - Cernavoda a fost extins.

Astfel, soferii care merg spre litoral nu vor plati taxa in intervalul orar 14:00 - 24:00 (vineri) si 06:00 - 14:00 (sambata). La intoarcerea spre Bucuresti, incasarea tarifului este sistata duminica in intervalul orar 10:00 - 24:00.

Obligativitatea platii taxei pe Autostrada Soarelui a fost eliminata temporar in vara anului trecut, pentru sfarsitul de saptamana, dupa ce presa a relatat ca in minivacanta de Rusalii soferii au fost obligati sa astepte si doua ore pentru a putea plati taxa de autostrada la statia Fetesti, randul de masini intanzindu-se pe 20 de kilometri.

O masura similara a fost aplicata si in vara lui 2012, doar pentru luna august, cand Ministerul Transporturilor a decis ca soferii care merg vinerea spre mare si cei care se intorc duminica nu vor mai plati taxa pentru trecerea podului peste Dunare de la Fetesti.

In acest an, taxa a mai fost suspendata in zilele de 30 aprilie, 1 si 4 mai, pentru minivacanta de 1 Mai.

CNADNR a comunicat la finele lunii iunie pentru Mediafax ca sistarea incasarii tarifului de trecere pentru utilizarea podului de la Fetesti - Cernavoda se va realiza doar in mod exceptional, in cazul depasirii "timpilor rezonabili" de stationare.

In plus, Compania de Drumuri a precizat ca are in faza de elaborare a documentatiei tehnice un proiect de modernizare a sistemului de incasare a tarifului de trecere a podului peste Dunare la Fetesti - Cernavoda.