O serie de lideri ai PNL, vicepresedinti sau lideri de organizatii, sustin includerea lui Crin Antonescu, alaturi de Klaus Iohannis, in cercetarile sociologice care vor fi realizate impreuna cu PDL pentru stabilirea candidatului comun pentru prezidentiale, au declarat pentru Mediafax surse PNL.

Liderii PNL care sustin "masurarea" lui Antonescu, alaturi de Iohannis, sunt dintre cei ce i-au fost apropiati fostului presedinte al PNL.

Cei putin cinci dintre acestia sustin ca ar fi o greseala "strategica" ca PNL sa excluda posibilitatea ca Antonescu sa candideze in cele din urma la alegerile prezidentiale, motiv pentru care cercetarile sociologice realizate de PNL si PDL ar trebui includa analize si asupra fostului lider PNL.

"Inca nu stim in ce masura Klaus Iohannis va confirma in preferintele electorale si cum se va adapta in noua sa pozitie. Nu stim nici cum recepteaza oamenii modul in care el comunica public, daca expunerea sa din ultima vreme l-a adus pe plus, sau pe minus", a sustinut unul dintre vicepresedintii PNL.El a explicat ca liberalii trebuie sa aiba in vedere posibilitatea de a schimba candidatul la alegerile prezidentiale, chiar si in ultimul moment.

"Noi avem luxul de a putea opta intre doua nume valabile de candidat la prezidentiale, Antonescu sau Iohannis. Trebuie sa ne pastram posibilitatea de manevra, in functie de ce ne rezerva batalia politica. Daca unul dintre ei face pana, il avem pe al doilea", a afirmat un lider de filiala din PNL.

De asemenea, unii dintre actualii vicepresedinti sustin ca la congresul PNL nu ar trebui stabilit candidatul liberalilor la alegerile prezidentiale, ci intr-o reuniune a Delegatiei Permanente organizata dupa congres.

"Daca validam in congres candidatul la prezidentiale va trebui un nou congres pentru schimbarea lui, daca va fi cazul sa intram cu altcineva. Asa, mai degraba stabilim in Delegatia Permanenta, cum de altfel spune si Statutul actual al partidului", a mai explicat un vicepresedinte al PNL.

Liderii PNL apropiati lui Antonescu sunt de parere ca actualul presedinte interimar al PNL nu va reusi sa obtina suficienta simpatie populara pentru a avea sanse reale pentru a castiga al doilea tur al prezidentialelor, din cauza "discursului sec".

"Vreau sa-l aduc (pe Iohannis, n.r.) la un miting cu 20 de mii de oameni, in precampanie, dar nu sunt sigur ca Iohannis va putea sa le spuna cum trebuie. Sa tina un discurs de mobilizare si sa plece oamenii acasa cu gandul la campanie, mie mi-e frica ca-i va demobiliza. La alegeri avem nevoie de emotie, suntem in razboi cu PSD, nu la jocuri de societate", a mai sustinut un lider de filiala.

Presedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, saptamana trecuta, ca persoana care va candida din partea dreptei la Presedintie trebuie sa fie "un politician serios, recunoscut, cu rezultate bune in sondaje si potential de crestere bun", mentionand ca, "in esenta", el intruneste aceste calitati.