Deputatul PC Cornelia Negrut sustine includerea in nomenclatorul de meserii a "expertului" fengh shui, ea afirmand ca activitatea acestuia, "bazandu-se pe teoria elementelor pamant, metal, apa, lemn, foc si pe principiile yin si yang", vizeaza ameliorarea sanatatii si comportamentului persoanelor, transmite Mediafax.

Negrut i-a cerut ministrului Muncii sa analizeze includerea in nomenclatorul de meserii a terminologiei de specialist sau expert fengh shui. Deputatul PC precizeaza ca in ultima perioada, in Romania au aparut tot mai multi specialisti in domeniul fengh shui, care doresc sa intre in legalitate din punctul de vedere al meseriei pe care o presteaza.

"Va intreb cu respect, doamna ministru, daca aveti in vedere includerea in nomenclatorul de meserii a terminologiei de specialist sau expert fengh shui", arata Negrut.

Ea mentioneaza ca "Fengh Shui este un ansamblu de principii de geomantie, care afirma ca formele si mediul ambiant pot influenta principiile vietii oamenilor". "Scopul este realizarea armoniei locurilor in care oamenii traiesc, prin analiza fluxurilor de energie din mediul inconjurator", scrie deputatul conservator.

Cornelia Negrut mentioneaza ca expertul fengh shui, "bazandu-se pe teoria celor cinci elemente ( pamant, metal, apa, lemn, foc) dar si pe principiile yin si yang, incearca sa reechilibreze fortele care se manifesta local, pentru a ameliora sanatatea, prosperitatea si comportamentul persoanelor". "Cele patru centre de inters majore din fengh shui sunt: bogatia, fericirea, longevitatea si copiii sanatosi", mai apreciaza deputata PC.

In raspunsul Ministerului Muncii se mentioneaza faptul ca in atributiile institutiei se afla si elaborarea si actualizarea nomenclatorului Clasificarea Ocuatiilor din Romania (COR), sistem care se ocupa de identificarea, ierarhizarea si codificarea tuturor ocupatiilor desfasurate in economie, indiferent de tipul si locul desfasurarii.

Potrivit Ministerului Muncii, actualizarea COR se face din initiativa utilizatorilor, respectiv organele administratiei publice centrale si locale,unitatile bugetare, agentii economici, organizatiile patronale, sindicale, profesionale si politice, fundatiile, asociatiile, persoanele fizice si juridice.

Potrivit prevederilor legale, pentru introducerea unei noi ocupatii in COR, utilizatorii trebuie sa depuna la registratura Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice o cerere insotita de documentatia prevazuta de articolul 8 din Ordinul nr. 270/2002, care trebuie sa cuprinda un memoriu justificativ, descrierea ocupatiei, o adresa din partea ministerului de resort, precizarea bazei legale.

Documentatia este analizata de personalul de specialitate din cadrul Directiei Ocupare si Egalitate de Sanse, cererea fiind solutionata in termen de 30 de zile de la data inregistrarii, se mai mentioneaza in raspunsul ministerului la solicitarea deputatului PC.