Evenimentele din Ucraina, renasterea interesului SUA pentru Europa de Est si Romania, transformarea lui Vladimir Putin in cel mai detestat personaj al momentului au dus la aparitia temei Rusia in campania electorala a anului. Mircea Geoana, in asteptarea unei noi desemnari drept candidat al PSD la prezidentiale, si-a descoperit noi valente anti-rusesti si a uitat de vizita neoficiala la Moscova in 2009 si de indemnul la "creativitate în deblocarea dialogului politic cu Rusia". Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al Guvernului il acuza de anti-americanism pe inca-ne-desemnatul candidat al dreptei, Klaus Iohanis, din cauza reticentei acestuia fata de exploatarea gazelor de sist. Palada omite sa spuna ca seful sau direct a devenit premier in urma unei motiuni de cenzura care avea ca tema si gazele de sist.

Miss Prezidentiabil - Iohannis sau GeoanaFoto: Colaj foto
  • E de urmarit la ce nivel vor fi reprezentate partidele politice la apropiata ceremonie dedicata Zilei nationale a Rusiei, ceremonie pentru care Ambasada Rusiei la Bucuresti a trimis deja invitatiile.

Mircea Geoana si schimbarea de optica

In 2009, campania electorala pentru presedintie era aruncata in aer de informatia ca Mircea Geoana - candidatul PSD - a mers la Moscova intr-o vizita neoficiala. Liderul PSD de la acel moment s-a incurcat in explicatii despre vizita, vorbind despre necesitatea normalizarii relatiilor cu marele vecin de la Rasarit.

In decursul anilor, Geoana si-a pastrat pozitia neutra fata de Federatia Rusa, vorbind despre "resetarea" relatiilor bilaterale, despre imbunatatirea relatiilor, dezghet etc.

Iata insa ca miercuri, prezent la un forum energetic, Mircea Geoana a inceput sa descopere fatetele neplacute ale Rusiei si l-a anuntat pe Bogdan Aurescu ca trebuie sa se pregateasca de un nou proces la Haga: "Să nu ne ascundem cu privire la efectele anexării Crimeii. Aşa cum Federaţia Rusă a ignorat dreptul internaţional, putem fi siguri că va reclama şi platonul continental care derivă din noua achiziţie teritorială a Federaţiei Ruse. Echipa de le Externe, echipa lui Bogdan Aurescu, care a negociat la Haga arbitrajul cu venicii noştri din Ucraina cu privire la separarea platonului continental, trebuie să fie pregătiţi pentru că Rusia va pretinde că e vecin de platou continental cu noi" (Sursa: TVR, iunie 2014)

Palada, Klaus Iohanis si gazele de sist

Marti, presedintele interimar al PNL, Klaus Iohanis, a declarat pentru Adevarul ca este de acord cu explorarea gazelor de sist, dar nu si exploatarea. Cunoscind apetenta companiilor americane pentru investitii in gazele de sist, Mirel Palada, purtatorul de cuvint al Guvernului Ponta, nu a scapat ocazia si l-a caracterizat pe Iohanis drept anti-american si pro-rus.

Nu trebuie omis insa faptul ca Mirel Palada este purtator de cuvint al lui Victor Ponta, care a devenit premier in 2012 in urma succesului motiunii de cenzura la adresa Guvernului MR Ungureanu. Printre temele din motiunea de cenzura era si instrainarea resurselor naturale si opozitia fata de gazele de sist.

De notat ca dupa ce a instigat populatia din judetul Vaslui impotriva companiei Chevron cit era in Opozitie, PSD si-a schimbat radical discursul fata de gazele de sist atunci cind a ajuns la Putere.

Pozitionarea corecta fata de Rusia este in acest moment o miza majora pentru politicienii care se pregatesc de campania prezidentiala. Cu o Rusie ce nutreste iarasi visuri imperiale, cu SUA avind nevoie de aliati loiali, atasamentul fata de valorile euro-atlantice este esential pentru ca un candidat sa-si asigure simpatia partenerilor occidentali.

Citeva dintre declaratiile prietenoase la adresa Rusiei facute de Mircea Geoana in trecut:

  • "Dacă Rusia va înţelege că relaţia cu noi, vecinii vestici ai Federaţiei Ruse, de la baltici până jos la Bulgaria, inclusiv România, nu este o relaţie de sfere de influenţă, cum au fost educaţi liderii ruşi să gândească în timpul Războiului Rece şi în vremea KGB-ului, atunci şi România şi Europa şi America vor fi dispuse să "resetăm" relaţia cu Federaţia Rusă şi cred că poate chiar cu câţiva paşi pregătitori şi România trebuie să încerce să-şi normalizeze relaţia cu Federaţia Rusă, care este astăzi la cea mai joasă cotă probabil din istoria relaţiilor bilaterale, cu excepţia momentelor în care am fost în război unii cu alţii ". (Sursa: RFI - 2013)
  • Putin nu va putea ramane in fruntea tarii pana in 2024, asa cum s-a tot speculat, opineaza senatorul, care crede ca "se naste in Rusia un inceput de alternativa democratica". In viitorul apropiat insa, "Putin va avea de luat decizii importante pentru Federatia Rusa... Sunt cnvins ca va continua sa joace dur pe tema Siria-Iran...Va pune mai multa presiune pe Moldova, va accelera o forma de confederatie intre Chisinau si Transnistria ". In aceste conditii, "o relatie foarte proasta, inghetata, nu este buna" pentru Romania, care trebuie totusi sa insiste sa-si obtina independenta energetica de Rusia. (Sursa: Ziare.com, 2012)
  • "Cu marile puteri întotdeauna e puţin mai dificil, pentru că e o anumită aroganţă pe care acestea o dezvoltă, îşi protejează cetăţenii şi diplomaţii. Cred că nu i-ar fi costat nimic pe cei care au decis de la Moscova dacă ar fi avut un mic gest de flexibilitate şi de respect faţă de noi, faţă de români. Când am spus-o ridicare parţială de imunitate diplomatică, mă refeream strict la o anchetă pe care Poliţia şi Parchetul din România o făceau cu privire la această fată care a fost grav accidentată", a spus Geoană. De asemenea, el a arătat că nu înţelege de ce Ministerul de Externe al Rusiei a dat un aviz negativ solicitării Primăriei Sankt Petersburg de a pune numele "Bucureşti" unei staţii de metrou. "Una este o perioadă politică dificilă în relaţia între Bucureşti şi Moscova, alta este lipsa de respect pentru cultura şi identitatea celorlalţi. Cum ar fi să spunem că nu mai vrem numele străzii Cehov sau în parcurile României statui ale lui Dostoievski sau Ceaikovski?", a spus Mircea Geoană. (Sursa: Radio Romania, 2012)
  • "Relatia cu Rusia este foarte proasta. Exista o sensibilitate istorica si mentala si la noi si la rusi, pentru ca este o istorie complicata si nu putem sa o bagam sub pres. Dar in acelasi timp, eu ma uit cu interes la evolutia Poloniei, care pana de curand era o tara ce avea o relatie extrem-extrem de plina de rigozitate cu Federatia Rusa si in ultimii doi ani de zile am asistat la o modificare interesanta de abordare a Varsoviei. In primul rand, si-au reglementat relatia cu Berlinul, care din motive istorice era destul de complicata si a relansat un dialog sau a incercat o normalizare a dialogului cu Federatia Rusa (...)Cred ca ar fi mai inteligent din partea noastra sa incercam sa normalizam dialogul, fara sa cedam intereselor noastre, pentru ca avem interese clare in Moldova, trebuie sa o spunem raspicat, avem interese politice, geo-politice, economice si moral istorice fata de aceasta tara. Dar in acelasi timp, cred ca o continuare a unei relatii, care este in acest moment la nivel de congelare, cred ca este un lucru contra-productiv" (Sursa: ProTV, 2010)
  • "Cred că va trebui să dovedim mai multă creativitate în deblocarea dialogului politic între Bucureşti şi Moscova", a spus Geoană, care a participat, vineri, la o recepţie de Ziua Naţională a Rusiei. Politicianul social-democrat a afirmat că "nu suntem singura ţară din Europa Centrală cu probleme complicate venite din istoria relaţiilor cu Federaţia Rusă. Şi dacă naţiunea poloneză, grav încercată în acest dramatic accident de la Smolensk, în care partea rusă a răspuns impecabil din punctul meu de vedere, reuşeşte să depăşească anumite complexe istorice, nu văd de ce România nu ar proceda la fel". (Sursa, HotNews.ro - 2010)
  • Geoana despre vizita secreta efectuata la Moscova in aprilie 2009: "Contactele neoficiale sunt contacte neoficiale, ele au pregatit acest moment politic care se prefigureaza (...) de aceea, faptul ca Traian Basescu a paralizat relatia cu vecinii nostri nu este o invitatie la inactiune din partea mea (...) Stiu extrem de precis care este limita unui mandat chiar neoficial si am facut acest lucru cu consultarea institutiilor care au prerogative, in principal MAE, si vreau sa desfid orice fel de provocare de a politiza o tema care pana la urma este in interesul tarii acesteia (...) Avem o relatie practic congelata cu Federatia Rusa, normalizarea dialogului a fost principalul meu scop", a continuat liderul PSD, precizand totodata ca "Rusia lui Medvedev nu mai este URSS-ul lui Stalin (...) "Daca Obama merge in vizita la Moscova, nu vad un motiv ca presedintele Romaniei sa nu mearga in vizita la Moscova (...) Modul penibil in care se incearca specularea unui astfel de moment il condamn, pentru ca numai jucatorii mici si care nu cunosc regula jocului international pot sa aduca in campanie un astfel de argument". (Sursa: Hotnews.ro, noiembrie 2009)
  • "Cred ca, dupa ce vom reusi sa aflam un verdict - sper favorabil - cu privire la litigiul cu Ucraina, putem intra intr-o relatie mult mai constructiva cu acest vecin important. O relatie pe baze pragmatice cu Federatia Rusa este o necesitate, asa cum afirmarea Romaniei ca un jucator polivalent in zona Balcanilor, in zona Europei Centrale, a Sudului latin, a Marii Negre, a Orientului Mijlociu extins reprezinta un lucru foarte important. Cred ca a venit momentul sa valorificam, inca o data, in momente foarte dificile, relatia noastra privilegiata cu China, tara care ne-a ajutat, in anii grei ai tranzitiei, pentru a ne consolida moneda nationala. Si cred ca, in acest moment, una dintre tarile mari, mai putin afectate de criza mondiala, este China, cu care eventual am putea incerca sa restabilim o relatie care sa puna in valoare potentialul din domeniul comercial si economic, cu tari care au potential emergent" (Sursa: Agerpres - noiembrie 2008)