Mai multi parlamentari propun, printr-un proiect, ca functionarii publici parlamentari sa poata desfasura activitati in cadrul autoritatilor si institutiilor publice sau al regiilor autonome, daca sunt desemnati prin act administrativ, in legea actuala fiind considerati incompatibili in acest caz, scrie Mediafax.

Potrivit legii statutului functionarilor publici parlamentari, acestia nu pot detine functii si nu pot desfasura alte activitati, remunerate sau neremunerate, in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice si in cadrul cabinetului demnitarului, cu exceptia cazului in care raportul de serviciu este suspendat si nici in cadrul regiilor autonome sau al societatilor comerciale din sectorul public.

Initiatorii propun modificarea acestei legi astfel incat functionarii publici parlamentari sa nu se afle in incompatibilitate daca desfasoara activitati renumerate sau nerenumerate in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice sau a regiilor autonome si societatilor comerciale din sectorul public, in cazul in care sunt desemnati printr-un act administrativ, emis in conditiile legii, sa participe in calitate de reprezentant al autoritatii sau institutiei publice in cadrul unor organisme sau organe colective de conducere.

Ei considera ca, in prezent, functionarii publici parlamentari au un statut discriminatoriu fata de ceilalti functionari publici care beneficiaza de o astfel de prevedere.

Initiatorii proiectului sunt 19 parlamentari PSD, PNL, PPDD, PDL, UDMR, printre care Ioan Dirzu, Marian Ghiveciu, Ioan Munteanu, Ioan Stan, Toader Dima, Kelemen Attila, Octavian Bumbu, Vasile Iliuta, George Scarlat, Costel Soptica.

Proiectul a fost depus in 28 aprilie si urmeaza sa intre mai intai in dezbaterea Senatului, Camera Deputatilor fiind decizionala.