Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, marti, sa ceara un punct de vedere din partea Agentiei Nationale de Integritate (ANI) daca un parlamentar incalca art.301 din Codul Penal in cazul in care angajeaza la cabinetul sau o persoana care a mai fost angajata in mandatul anterior, a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici, potrivit Mediafax.

Mircovici a spus ca deputatul Daniel Oajdea a solicitat opinia Comisiei juridice daca poate sa angajeze la cabinetul sau parlamentar o persoana cu care a mai lucrat in mandatul anterior.

Comisia juridica a cerut un punct de vedere ANI, care a spus ca, potrivit Legii Statutului deputatilor si senatorilor, parlamentarii pot angaja persoane la cabinet, dar nu rudele pana la gradul III.

Mircovici a precizat ca membrii Biroului Permanent au constatat, insa, ca art. 301 din Codul Penal prevede ca este un conflict de interese pedepsit cu inchisoare de la 1 la 5 ani angajarea de persoane cu care au existat raporturi de munca in ultimii 5 ani.

"Biroul Permanent a hotarat ca presedintele Comisiei juridice sa trimita o adresa ANI in care sa ceara un punct de vedere daca se incalca art. 301 din Codul Penal cand este vorba de angajarea la cabinetul parlamentar", a spus Mircovici.

El a precizat ca aceasta problema va fi discutata la o dezbatere organizata de Comisia juridica privind aplicarea Codului Penal si Codului de Procedura Penala la care vor fi prezenti si sefii institutiilor juridice, ambasadele tarilor UE, SUA.