Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat, marti seara, la finalul reuniunii conducerii partidului lista PNL pentru alegerile europene, care cuprinde actualii europarlamentari cu exceptia lui Ovidiu Silaghi, pentru locurile considerate eligibile, alaturi de Mircea Diaconu si Mihai Turcanu, potrivit agentiei Mediafax.

Lista PNL pentru europarlamentare va fi deschisa de Norica Nicolai, iar pe urmatoarele locuri se vor afla Adina Valean, Ramona Manescu, Cristian Busoi, Renate Weber, Mircea Diaconu, Eduard Hellvig si Mihai Turcanu.

Antonescu a reiterat faptul ca obiectivul PNL este acela de a obtine opt mandate de europarlamentari, respectiv un scor de 25% din optiunile electorale.

Liderul PNL a fost intrebat daca in cazul lui Mircea Diaconu nu exista riscul invalidarii candidaturii. "Vom incerca foarte repede sa depunem aceasta lista (de candidati, n.r.) la BEC, daca sunt probleme de natura juridica se vor opera constestatii, se vor solutiona contestatii (...) Noi consideram ca in situatia domniei sale nu ar trebui sa existe un impediment", a raspuns Antonescu.

El a mentionat ca in cazul invalidarii candidaturii lui Diaconu se vor opera modificarile necesare pe lista de candidati.

Noul secretar general al PNL, Rares Manescu. Nicolaescu va coordona PNL Bucuresti

Crin Antonescu a anuntat, totodata, ca noul secretar general al PNL este Rares Manescu, in vreme ce Eugen Nicolaescu va prelua coordonarea PNL Bucuresti.

Antonescu a mentionat ca Rares Manescu, actual vicepresedinte al PNL, va prelua functia de secretar general interimar al partidului, dupa retragerea lui Eduard Hellvig.

De asemenea, liderul PNL a adaugat ca vicepresedintele PNL Eugen Nicolaescu va coordona activitatea PNL Bucuresti, in locul lui Manescu.