Calin Popescu-Tariceanu a fost ales luni presedinte al Senatului. Fostul lider PNL, propunerea USD la sefia Senatului, a primit 93 de voturi, fata de cele 45 de voturi obtinute de candidatul liberal Marius Obreja si cele 15 primite de propunerea PDL Dumitru Oprea.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

Tariceanu a primit 95 de voturi pentru si 60 impotriva. Liberalul Marius Obreja a obtinut 45 de voturi pentru si 108 impotriva iar Dumitru Oprea (PDL) - 15 voturi pentru si 133 impotriva. 4 voturi au fost anulate.

"Ca urmare a faptului ca a intalnit la primul tur de scrutin votul majoritatii senatorilor prezenti, este numit la presedintia Senatului […] dl senator Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu", s-a anuntat in plenul camerei superioare a Parlamentului, dupa numararea voturilor.

"Voi incerca sa fiu un presedinte corect, echilibrat si echidistant. Totodata, voi fi un preseinte implicat, nu voi asista pasiv la ce se intampla in societatea romaneasca si pe scena politica romaneasca", a declarat noul presedinte al Senatului de la tribuna.

Tariceanu a aratat ca va promova valorile "in care cred si pentru care am militat de cand am intrat in politica, valorile drepturile si libertatilor individuale", adaugand ca va milita pentru "o societate bazata pe modelul european".

"Vreau sa ajungem sa traim intr-o tara normala, care nu mai este macinata de conflicte", a declarat Tariceanu, afirmand ca va pune "mai presus de orice interesul national".

Calin Popescu-Tariceanu a vorbit si despre fosta alianta de guvernare USL, aratand ca aceasta este, in momentul de fata, un proiect politic "pe care nu am reusit sa il ducem la indpelinire. Ne-am angajat sa punem Romania pe picioare. [...] Vreau sa cred ca trebuie sa lucrem impreuna pentru a nu-i dezamagi pe cei care ne-au votat."

Fostul lider liberal, a criticat, totodata, situatia de pe scena politica romaneasca, pe care a descris-o drept "intr-o buna masura debusolata si fara o pesrpectiva pe termen lung". "Suntem preocupati de probleme false", sustine Tariceanu.

Noul presedinte al Senatului a mai afirmat ca Romania duce lipsa de un proiect major, dupa materializarea celor 2 proiecte importante din ultimii 20 de ani de ani care s-au bucurat de sustinerea societatii si a intregii clase politice: intrarea in NATO si in Uniunea Europeana.

Tariceanu a continuat afirmand ca Romania poate sa devina un lider regional, a saptea putere a Europei.