Eugen Nicolicea, propunerea lui Victor Ponta pentru functia de ministru delegat pentru Relatia cu Parlamentul, care a primit marti dimineata aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament, a declarat, referitor la legea amnistiei si gratierii, ca aceasta reprezinta unul dintre obiectivele sale si ca este nevoie de o dezbatere publica, dezbatere care "poate ar fi cazul sa inceapa chiar acum", potrivit Agerpres.

Eugen NicoliceaFoto: Agerpres

"Intotdeauna cand se trece de la un Cod penal cu pedepse mult mai mari la un Cod penal cu pedepse mult mai mici trebuie date legi tranzitorii printre care unele sunt aceste legi de amnistie si gratiere, pentru ca vom avea persoane condamnate cu pedepse foarte mari, pedepsite pe vechiul Cod si apoi pedepse mult mai mici pentru aceeasi fapta facuta poate in aceeasi zi, in aceleasi conditii si de aceea este nevoie de aceste legi tranzitorii. Eroarea majora a adoptarii acestor legi a fost aceea ca ele au fost adoptate in ultima clipa. (...). Punctul meu de vedere este ca, daca o astfel de lege va intra in vigoare, va trebui sa fie foarte bine cantarita, sa aiba niste articole care sa prevada cazurile deosebite intre cei pedepsiti pe vechiul Cod si pe noul Cod", a subliniat deputatul UNPR.

In urma cu doua saptamani, Presedintele Senatului, Crin Antonescu, declara ca proiectul de lege privind amnistierea si gratierea va fi reintrodus pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, el spunand ca le-a cerut deputatilor liberali sa il respinga, pentru a fi incheiat un subiect care nu face bine Parlamentului: "Am convenit cu deputatii din Comisia juridica sa reintroduca pe ordinea de zi proiectul de lege pentru gratiere si amnistiere si am cerut sa fie repins ca sa nu mai planeze o tema falsa - ca s-ar dori prin acest demers (...) sa ridice deasupra sau in afara legii colegi parlamentari. Prin Comisia juridica se introduce pe ordinea de zi si am cerut sa respingem acest proiect ca sa incheiem un subiect care nu face bine nici imaginii Parlamentului si nici USL", a declarat Crin Antonescu.

La randul sau, premierul Victor Ponta declara, recent, ca proiectul de lege privind amnistierea si gratierea nu mai este in acest moment sustinut de PSD.

In schimb, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat ca amnistierea si gratierea pot fi, de principiu, o solutie daca au suport popular, in conditiile in care Romania se afla pe primul loc in UE la condamnarile CEDO pentru nerespectarea conditiilor minime din penitenciare.

Controversata lege a intrat la vot in plenul Parlamentului pe 10 decembrie 2013, in asa-numita "martea neagra" din Parlament, aceeasi zi in care deputatii si senatorii si-au votat super-imunitatea. Sub o puternica presiune publica, deputatii au retras atunci proiectul din plen, pentru a il reintroduce pe ordinea de zi dupa doar o saptamana, pe 17 decembrie, cand s-a decis retrimiterea proiectului de lege in Comisia Juridica a Camerei Deputatilor.

Cum arata Legea Amnistiei inainte de a intra la vot in plen pe 10 decembrie:

HotNews.ro a intrat in posesia modificarilor facute in noaptea de luni, 9 decembrie, de catre deputatii din Comisia Juridica la proiectul de lege privind amnistia.

Printre cei care ar putea scapa de inchisoare se numara, alaturi de mii de infractori de drept comun, si figuri publice precum Adrian Nastase, Gigi Becali, Catalin Voicu, Antonie Solomon, Ionel Mantog, Nicolae Mischie sau Decebal Traian Remes.

Amnistia:

Se amnistiaza infractiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevad o pedeapsa privativa de libertate pana la 7 ani inclusiv sau amenda. Amnistia inlatura raspunderea penala pentru infractiunea savarsita, in toate formele ei de participatie penala, autor, coautor, instigator, complice si participatie improprie. Daca intervine dupa condamnare, ea inlatura si executarea pedepsei pronuntate, precum si celelalte consecinte ale condamnarii

Sunt exceptate de la aplicarea amnistiei urmatoarele infractiuni:

A: Infractiuni prevazute de Codul Penal:

  • pruncuciderea
  • determinarea sau inlesnirea sinuciderii
  • vatamarea corporala grava, prevazuta de art. 182
  • coruptia sexuala, prevazuta de art. 202
  • incestul, prevazut de art 203
  • darea de mita, prevazuta de art 255
  • primirea de foloase necuvenite, prevazuta de art. 256
  • tortura, prevazuta de art. 267
  • represiunea nedreapta, prevazuta de art. 268
  • evadarea
  • inlesnirea evadarii
  • nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri, prevazuta de art 280
  • deturnarea de fonduri, prevazuta de art. 302
  • nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri, prevazuta de art 302
  • proxenetismul, prevazuta de art 329

B. Infractiuni prevazute in legi speciale

  • Infractiuni prevazute in Legea 242/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
  • Infractiuni prevazute in OUG privind circulatia pe drumurile publice
  • Infractiuni prevazute in legea 143/2000 privind combaterea tarficului si consumului ilicit de droguri
  • Infractiuni prevazute in Legea 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor
  • Infractiuni prevazute in legea 46/2008 - Codul silvic
  • Infractiuni prevazute in  legea 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei
  • Infractiuni prevazute in legea 85/2006 privind procedura insolventei
  • Infractiuni prevazute in art. 43, art 44 alin (1), art 46 si art 48 din Legea 161/2003 privind masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei
  • Infractiuni prevazute in articolele 8(2), art 11, art 18(2) si art 18(3) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
  • Infractiuni prevazute in OUG 105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei
  • 1Infractiuni prevazute in Legea 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane

Nu beneficiaza de gratiere persoanele care au comis urmatoarele infractiuni:

Articolul 5 (varianta modificata, coloana a doua din Documentul de mai jos): "Nu beneficiaza de prevederile articolului 4 (n.r. privind gratierea), persoanele care au savarsit urmatoarele infractiuni:

A. Actiuni prevazute de Codul Penal:

  • Infractiunile contra sigurantei statului
  • Infractiunile de omor
  • Infractiunile  de vatamare corporala grava
  • lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte
  • violul
  • actul sexual cu un minor
  • perversiunea sexuala
  • incestul
  • talharia
  • tortura
  • represiunea nedereapta
  • evadarea
  • inlesnirea evadarii
  • parasirea postului si prezenta la serviciu in stare de ebrietate
  • nerespectarea regimului materialelor nuclare sau al altor materiale radioactive
  • nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri
  • falsificarea de alimente sau alte produse
  • relele tratamente aplicate inorului
  • proxenetismul
  • coruptia sexuala

B Infractiuni prevazute in legi speciale:

  • infractiunile prevazute in art. 19 – 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei;
  • infractiunile prevazute in art. 11 – 16 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare;
  • infractiunile prevazute in art. 2 – 8 si art. 10 – 14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu modificarile si completarile ulterioare.

Ce prevedere proiectul privitor la gratieri:

Se gratiaza in intregime pedepsele cu inchisoare de pana la 6 ani inclusiv, pedepsele complementare ale acestora (n.r. exemplu de pedeapsa complementara este interzicerea dreptului de a fi ales sau a ocupa o functie in stat) , precum si pedepsele cu amenda, aplicate de instanta de judecata.

Gratierea are efecte si asupra pedepselor a caror executare este suspendata conditionat, in acest caz, partea din termenul de incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntate de instanta se reduce in mod corespunzator.