Presedintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, l-a acuzat, luni, pe premierul Victor Ponta ca incerca sa ofere functii drept "spaga" liberalilor care doresc sa ramana la guvernare, pentru ca acestia sa-si tradeze partidul. Florin Roman, care este si vicepresedintele Consiliului Judetean Alba, spune ca premierul Victor Ponta "s-a autodenuntat" prin declaratiile transmise public liberalilor care doresc sa ramana alaturi de el, potrivit carora acestia isi vor pastra functiile pe care le detin.

"Astazi, domnul Ponta s-a autodenuntat oferind spaga liberalilor care doresc sa ramana la guvernare, cu pretul de a trada PNL. Stimate domn, nu ati inteles nimic din relatia cu PNL. Ati crezut ca daca ii fraieresti pe doi-trei de prin guvern asa sunt toti liberalii. Nu suntem oameni fara caracter, cameleoni politici. Te inseli, domnule Ponta! Nu o sa spargi PNL pentru ca nu suntem de vanzare. Au incercat si predecesorii dumneavoastra, comunistii si Traian Basescu. Nu au reusit", a afirmat Roman, citat de Mediafax.

Liderul liberalilor din Alba Iulia i-a recomandat premierului Victor Ponta sa isi vada in continuare de "gratierea baronilor PSD gasiti vinovati de justitie" si sa inceteze presiunile asupra liberalilor deoarece acestia vor intra in opozitie cu demnitate.

Premierul Victor Ponta a postat pe pagina personala de pe Facebook urmatorul mesaj: "Am un mesaj pentru toti alegatorii PNL si USL: vreau ca PNL sa ramana pe toate functiile pe care le detine, vreau sa fie alaturi de mine, sa il dam jos pe Traian Basescu si sa guvernam tara".

  • Reactia lui Victor Ponta: "E o neintelegere a lui Antonescu, nu se pune problema in a-i mitui pe liberali"

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, ca nu a intentionat sa-i mituiasca pe liberali asa cum a spus Crin Antonescu si ca doreste in continuare o guvernare cu PNL. "Cred ca e o mare neintelegere si imediat ce domnul Antonescu se va intoarce in tara, va realiza acest lucru. Eu am spus ceva, care sustin in continuare, si anume ca imi doresc ca PNL in ansamblul sau sa ramana in USL, sa ramana la guvernare, alaturi de noi si ca din punctul meu de vedere, varianta cea mai buna, in continuare, de guvernare este alaturi de liberali. Nu cred ca se pune problema de a-i mitui cu ceva, pentru ca a fost vorba, atunci cand am format USL, eram in opozitie, in urma cu mai bine de trei ani, sa fim impreuna la guvernare si, inca o data spun, cred ca este o propunere legitima pe care o fac. Nu stiu unde e supararea", a spus premierul intr-o interventie telefonica la Romania TV, potrivit Agerpres.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, ca incercarea premierului de a-i ''mitui'' pe unii liberali sa ramana la guvernare desi PNL decide altceva e un lucru ''jalnic''. "Inteleg ca a vrut sa rupa USL, ca a preferat sa-si faca propriul Guvern cu alde Daniel Constantin pentru ca asa se simte mai bine, se simte mai in largul domniei sale cu Daniel Constantin decat cu domnul Iohannis se vede treaba, mai in largul sau cu partide de tipul PC decat cu un partener stabil si serios asa cum a fost PNL, insa incercarea domniei sale de a distinge intre mine si PNL, de a mitui asa usor, ca sa spun politic, niste oameni sa ramana la guvernare chiar daca partidul decide sa plece - astea sunt lucruri jalnice si il sfatuiesc pe domnul Ponta, chiar daca ne despartim, sa renunte la ea, pentru ca totusi domnul Ponta ar trebui sa insemne ceva mai mult decat domnul Daniel Constantin", a spus Antonescu.