Partidul Miscarea Populara va organiza un "mare miting" in Bucuresti, in 16 martie, impotriva "guvernarii incompetente, abuzive, dezastruoase a USL", la care sunt chemati sa participe toate persoanele nemultumite de actuala putere, a anuntat luni Elena Udrea.

Aceasta a precizat ca, pana atunci, membrii PMP vor incerca sa adune o lista cu un milion de semnaturi impotriva introducerii accizei de 7 eurocenti la combustibili, anuntata de premierul Victor Ponta pentru 1 aprilie.

Intentia, a precizat Elena Udrea, este sa il "forteze" pe primul ministru sa renunte la aceasta masura.

"Toti romanii care se simt mintiti, inselati de aceasta guvernare, care a promis mult si face mult rau, toti romanii care vor sa schimbe aceasta guvernare, sunt asteptati sa vina alaturi de PMP in strada", a spus Elena Udrea.