Deputatul Elena Udrea a declarat, miercuri, intrebata daca ar sustine candidatura Elenei Basescu la europarlamentare, ca aceasta nu si-a exprimat deocamdata intentia de a candida "sub o forma sau alta" pentru un nou mandat si, cand o va face, va vedea, relateaza Mediafax.

"Doamna Basescu nu si-a exprimat pana acum o intentie de a candida sub o forma sau alta, dupa ce vom sti ce doreste doamna Basescu sa faca mai departe, va pot raspunde", a spus Elena Udrea, intrebata daca va sustine candidatura Elenei Basescu la europarlamentare.

Ea a spus ca Elena Basescu este evaluata ca cel mai activ europarlamentar din Romania.

"Cand doamna Basescu isi va exprima intentia, o sa discutam si va vom spune atunci", a adaugat Udrea.

Liderul PMP Eugen Tomac a precizat ca lista candidatilor partidului la europarlamentare va fi stabilita prin alegeri interne, prima conditie fiind ca acestia "sa nu fi plagiat vreodata".

"Al doilea criteriu este sa nu-si faca chip televizat", a adaugat Elena Udrea.