Traian Basescu pledeaza pentru "o coalitie solida" intre socialistii si popularii europeni, pentru a impiedica accesul extremistilor in coalitia care va detine majoritatea in PE

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 10 februarie 2014, 18:24 Actualitate | Politic

Presedintele Traian Basescu l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe Maros Sefcovic, vicepresedinte al Comisiei Europene si comisar european pentru Relatii Interinstitutionale si Administratie, seful statului afirmand, cu aceasta ocazie, ca "premisa constituirii intr-un termen rezonabil a noii componente a Comisiei Europene o reprezinta stabilirea in cadrul Parlamentului European a unei coalitii solide intre principalele doua formatiuni politice care vor rezulta din alegerile din luna mai a acestui an". Potrivit sondajelor, grupurile politice cotate cu cele mai mari sanse la alegerile europarlamentare sunt popularii europeni, respectiv socialistii. Avand in vedere ca formatiunile extremiste au castigat teren in ultima perioada in unele tari europene, o eventuala coalitie puternica intre popularii si socialistii europeni ar impiedica accesul reprezentatilor formatiunilor extremiste in coalitia ce va detine majoritatea in PE.

Cum este de asteptat ca socialistii si popularii europeni sa obtina scoruri mari, apropiate, la alegerile europarlamentare, fiecare dintre cele doua grupuri va fi nevoit cel mai probabil sa apeleze la aliante cu formatiuni mai mici pentru a putea forma majoritatea in PE. O eventuala coalitie solida intre cele doua grupuri, despre care vorbeste Traian Basescu, ar lasa pe dinafara formatiunile extremiste, a caror influenta ar fi astfel mult mai mica, inclusiv in structura viitoarei Comisii Europene rezultate dupa alegeri.

Este de asteptat ca Partidului Independentei Regatului Unit (UKIP) din Marea Britanie, Frontul National din Franta condus de Marine Le Pen, Partidului Libertatii din Olanda sau Partidul Jobbik din Ungaria, toate formatiuni extremiste si anti-europene, sa obtina scoruri mari la alegerile din acest an.

Traian Basescu a mai averizat, si in trecut, cu privire la pericolul pe care il reprezinta faptul ca partidele extremiste castiga teren in Europa.

"Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, l-a primit luni, 10 februarie a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Maros Sefcovic, vicepresedinte al Comisiei Europene si comisar european pentru Relatii Interinstitutionale si Administratie. In cadrul discutiei au fost evocate prioritatile Comisiei Europene pana la expirarea mandatului acesteia, la sfarsitul anului 2014, cu accent pe constituirea Uniunii Bancare, si au fost facute evaluari cu privire la posibilele rezultate ale alegerilor pentru Parlamentul European, situatia economica din Romania si perspectivele de crestere pentru anul acesta, precum si cu privire la concluziile Raportului Mecanismului de Cooperare si Verificare din 22 ianuarie a.c.

Domnul presedinte Traian Basescu a apreciat ca premisa constituirii intr-un termen rezonabil a noii componente a Comisiei Europene o reprezinta stabilirea in cadrul Parlamentului European a unei coalitii solide intre principalele doua formatiuni politice care vor rezulta din alegerile din luna mai a acestui an. O astfel de coalitie este necesara date fiind reglementarile si noile functii stabilite de Tratatul de la Lisabona, intre care presedintele Consiliului European si Inaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate", se arata in comunicatul de luni al Administratiei Prezidentiale.

De asemenea, presedintele Romaniei "l-a informat pe domnul Maros Sefcovic asupra initiativei constituirii in municipiul Cluj-Napoca a unui cluster tehnologic si de inovatie in sectoare de excelenta, precum cercetarea din domeniul sanatatii, si a sustinut eforturile comunitatii locale de a obtine finantare europeana", mai arata Administratia Prezidentiala.

























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

643 vizualizari

  • -2 (6 voturi)    
    ha ha ha ha (Luni, 10 februarie 2014, 18:34)

    clarice [utilizator]

    Dreapta a ramas fara cuvinte,auzi alianta cu socialistii.
    Votati TB
  • 0 (2 voturi)    
    hihihihi ! (Luni, 10 februarie 2014, 18:48)

    banateanul. [utilizator]

    Vise frumoase ! Arde casa Baba se pieptena .
  • 0 (2 voturi)    
    Corect (Luni, 10 februarie 2014, 18:50)

    UnOarecare [utilizator]

    Nu mai avem nevoie reeditarea anilor 20-30...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă